Smiley şi Bartoş, INTERZIŞI la TV. Vezi cine a luat acestă decizie şi de ce sunt acuzaţi

Consiliul Național al Audiovizualului a decis marţi să interzică un spot Cosmote, cu Smiley și Pavel Bartoș, după ce a crescut numărul copiilor răniții din cauza faptului că s-au urcat pe garnituri de tren.
Romania TV
29 apr. 2014, 13:12
Smiley şi Bartoş, INTERZIŞI la TV. Vezi cine a luat acestă decizie şi de ce sunt acuzaţi

Consiliul a luat în discutie acest subiect ca urmare a unei sesizări a Ministerului Interne, semnată de Raed Arafat, în care se spune că a fost înregistrată „o creștere neobișnuită a numărului de cazuri grave de copii sau adolescenți electrocutați ca urmare a faptului că s-au urcat pe garniturile de tren”.

Potrivit paginademedia.ro, Consiliul a decis să adauge chiar marţi subiectul pe ordinea de zi a ședinței.

„Dat fiind impactul social neașteptat al spotului, m-am gândit dacă nu ar fi corect să-l analizăm de astăzi după ce parcurgeți textul sesizării”, a declarat Laura Georgescu în ședința de marţi.

VOTUL. Decizia de intrare în legalitate, care echivalează cu interzicerea spotului în forma actuală, a primit nouă voturi pentru (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Alexandru Jucan, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea) și unul împotrivă, din partea lui Christian Mititelu.

Viorel Vasile Buda, membru CNA – Eu voi vota să scoatem acest spot de pe TV, numai că el va rămâne în continuare pe internet, iar cei care se urcă pe tren, se uită pe telefoane, pe tabletele la care se face reclamă, și nu prea au treabă cu televizorul. Să nu credeți că ăia care se urcă pe vagoane se uită la Antena 1.

Radu Călin Cristea – Televizorul este totuși un mijloc de informare mult mai accesibil.

Christian Mititelu, membru CNA – Responsabilitatea pentru ceea ce face un copil nu ține neapărat de CNA. Există părinți, există educație, există școală, există oameni de pază la gară, există controlor în tren. Nu poți să te urci pe acoperișul unui tren așa oricum și oricând. În copilăria mea am mers și eu cocoțat pe tren, sigur, atunci nu erau trenuri electrice.

Valenti Jucan, membru CNA – Dacă vă ajută cu ceva, cunosc mai bine acest subiect și știu că se pregătește o reacție din partea companiei. Se pregătește un răspuns care să contracareze și care să arate că nu se face așa. Probabil că ei vor găsi o metodă inteligentă și mai pe înțelesul tinerilor.

Răsvan Popescu, membru CNA – Să vă dau un exemplu de pe vremea când lucram pe Valea Jiului. Acolo copiii aveau obiceiul să se joace în triaj și se suiau pe trenurile de cărbuni, acelea erau trenulețele lor, și din când în când se înregistrau accidente. După ce că unii o fac așa de capul lor, le mai arăți și la televizor niște eroi care se urcă cu skateboarduri pe vagoane.

Citeşte şi: Bombă în showbiz! Smiley, Pavel Bartoş şi Loredana pleacă la Antena 1

Ce spune sesizarea Ministerului de Interne:

Dorim să vă solicităm sprijinul pentru găsirea unor soluții urgente de rezolvare a următoarelor situații.

În ultimele 2 – 3 săptămâni, sistemul național de intervenții în situații de urgență se confruntă cu o creștere neobișnuită a numărului de cazuri grave de copii sau adolescenți electrocutați ca urmare a faptului că s-au urcat pe garniturile de tren aflate sub liniile de alimentare  cu înaltă tensiune.

Una dintre ipotezele care ar putea să explice acest fenomen îngrijorător este o posibilă influență a unui clip publicitar realizat pentru o companie de telefonie mobilă, Romtelecom Cosmote, în care două personaje care beneficiază de foarte multă simpatie în rândul copiilor  și adolescenților, Smiley și Pavel Bartoș, realizează o serie de exhibiții acrobatice, urcați pe un tren în mișcare.

Începerea promovării acestui clip publicitar se corelează destul de bine cu recrudescența cazurilor grave de electrocuții prezente mai sus.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Decizie radicală după CFR Cluj – Tromso 0-5! Au renunțat la transmisiunea meciului retur
Capital.ro
Ai încă buletinul vechi? Data după care nu îl vei mai putea folosi, chiar dacă este valabil
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România