Relu Fenechiu: Sunt 100 de zile de când mă aflu în puşcărie. Dar nu mă las, voi face dreptate până la capăt

Sunt aproape 100 de zile de când fostul liberal Relu Fenechiu se află în închisoare, după cum afirmă acesta într-o postare pe blogul său personal. El afirmă că viaţa sa s-a modificat profund de când a fost încarcerat, iar acest timp nu va fi recuperat niciodată.
Romania TV
04 mai 2014, 14:40
Relu Fenechiu: Sunt 100 de zile de când mă aflu în puşcărie. Dar nu mă las, voi face dreptate până la capăt

„Au trecut aproape 100 de zile de la momentul încarcerării mele, iar viaţa mea s-a schimbat de atunci fundamental. Nimic nu mai este şi numic nu va mai fi ca înainte, în primul rând, în plan familial, dar şi în plan uman, sentimental sau politic, iar tot acest timp nu va mai putea fi recuperat sau recâştigat niciodată. Nici măcar în momentul în care se va face cu adevărat dreptate, clipele chinuitoare, greu de descris, în care copilul tău întreabă la telefon „când vii acasă” şi tu îi răspunzi că „mai ai treabă şi nu poţi”, nu vor putea fi şterse niciodată”, spune Fenechiu.

El adirmă că este convins că timpul îi va da dreptate, că-şi va dovedi nevinovăţia până la urmă, dar multe din speranţele sale nu se vor întoarce niciodată.

Fenechiu afirmă că multe concluzii şi ipoteze din cazul său s-a decantat şi că a fost  condamnat într-o manieră care sfidează normele de drept.

„Am fost condamnat într-o manieră care sfidează normele de drept: în lipsa unor probe care să mă incrimineze, fără a fi admis vreun martor al apărării, fără a-mi fi acceptate vreo expertiză judiciară sau măcar vreun înscris, care mi-ar fi putut dovedi nevinovăţia”, scrie fostul parlamentar.

De asemenea, el este de părere că justiţia din România se îndreaptă, în acest moment, într-o direcţie greşită, întrucât o justiţie corectă trebuie să-i trimită la închisoare doar pe cei vinovaţi.

La final, el spune că este hotărât să facă tot ce e posibil pentru a repara decizia nedreaptă luată în cazul său. Şi că va lupta până la capăt pentru acest lucru.

„Sunt hotărât să fac tot ce este omeneşte posibil pentru a repara această decizie nedreaptă! În cazul în care acest lucru se va întâmpla, vă asigur că nimeni şi nimic nu va putea sta în calea luptei pe care o voi duce cu acest sistem pentru ca nimeni din ţara asta să nu mai plătească decât dacă există certitudinea faptului că a greşit!”, încheie Fenechiu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT