Culmea NESIMŢIRII. Naţionala a PIERDUT barajul, Mircea Sandu şi-a dat PRIMĂ de necalificare

FRF şi-a schimbat conducerea în urmă cu două luni, însă au ieşit la iveală lucruri uluitoare petrecute sub mandatul lui Mircea Sandu. De-a dreptul incredibil, unii dintre foştii şefi de la Casa Fotbalului au încasat bonusuri după ce naţionala a ratat calificarea la CM de Fotbal.
Daniel Spătaru
06 mai 2014, 06:26
Culmea NESIMŢIRII. Naţionala a PIERDUT barajul, Mircea Sandu şi-a dat PRIMĂ de necalificare

La finalul anului trecut, naţionala României nu reuşea să treacă de Grecia în barajul pentru calificarea la Cupa Mondială şi rata prezenţa în Brazilia. Microbiştii s-au îndreptat împotriva lui Victor Piţurcă, iar curentul împotriva lui a fost dirijat şi de Mircea Sandu, cel care nu a ratat ocazia ieşirilor publice şi l-a „înţepat” permanent pe selecţioner pentru alegerile sale.

Potrivit dezvăluirilor FANATIK.RO, în spatele cortinei Mircea Sandu pregătea un nou „tun. Astfel, Dumitru Mihalache, directorul Departamentului de Competiţii al Federaţiei, a întocmit un referat prin care o listă de angajaţi ai FRF, în frunte cu Mircea Sandu, să fie premiaţi pentru organizarea bună a barajului cu Grecia.

Bonusurile propuse de Mihalache s-au ridicat până la pragul de 10.000 de euro de persoană. Acesta, vîrful, a fost atins doar de Mircea Sandu. Lista a fost însă bogată, iar fostul şef al FRF a fost urmat de Adalbert Kassai, cu 9.000 de euro, Sandu Voinea, cu 5.000 de euro, plus alte circa 20 de persoane, premiate cu sume cuprinse între 200 şi 1.500 de euro. Lista nu doar că nu a fost contestată de nimeni şi votată cu rapiditate, dar membrii FRF l-au răsplătit şi pe Mihalache, care nu se trecuse şi el pe listă, acordându-i şi acestuia o premiere de 9.000 de euro.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Cum a câștigat Pancu din lojă derby-ul Petrolul – Rapid 0-2! Mutarea decisivă, dezvăluită de Andrei Vochin
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat