Antonescu, neliniştit de generaţia nouă de decidenţi politici europeni

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă susţinută la Focşani, că în politica actuală europeană îl nelinişteşte faptul că "generaţia nouă de decidenţi politici din marile state vestice par să uite ori să nu cunoască ceva din ceea ce a însemnat experienţa comunistă a ţărilor estice aflate acum în componenţa Uniunii Europene şi NATO".
Romania TV
07 mai 2014, 12:34
Antonescu, neliniştit de generaţia nouă de decidenţi politici europeni

„Au uitat sau eludează, este doar o nelinişte, nu o constatare, câteva din valorile fundamentale în jurul cărora s-a structurat Europa şi a crescut Uniunea Europeană”, a precizat Crin Antonescu.

Liderul PNL a subliniat, în context, că Europa nu s-a construit, a crescut, s-a extins în jurul preţului la gaz, deşi acesta este foarte important din punct de vedere economic, ci în jurul unor valori care ţin de libertate şi de democraţie.

Crin Antonescu a spus că s-ar simţi „foarte liniştit” dacă liderii din noua generaţie din Germania, Franţa, Marea Britanie „ar asculta cu atenţie când cineva din România, ori din Polonia, ori din Bulgaria îşi spune punctul de vedere în probleme europene”. În acest sens, el a dat exemplu opiniile privind relaţiile ţărilor estice cu Rusia.

„De ce aş fi mai liniştit şi de ce ar trebui să fie ei mai atenţi? Pentru că nu au experienţa ţărilor noastre estice şi mă tem că, odată cu trecerea timpului, aşa cum a existat iluzia că prin încheierea războiului rece o să fie pace şi prietenie şi toate lucrurile vor merge către o convergenţă minunată, s-ar putea în mod eronat ca şi episodul comunismului, care în fond nu cuprinde în timp, cu excepţia Rusiei, decât patru-cinci decenii, să fie uitat cu tot ce a însemnat el grav pentru ţările est-europene”, a afirmat Crin Antonescu.

În ceea ce priveşte România, liderul liberalilor a spus că nu are „doar nelinişte”, ci este chiar „îngrozit de unele fapte actuale”.

Crin Antonescu a ales pentru exemplificare „convingerea etalată de unii politicieni importanţi că alegătorii pot fi prostiţi la nesfârşit cu lucruri şi fapte extrem de ieftine”.

„Adică nici măcar nişte minciuni sofisticate elaborate, creative, ci pur şi simplu lucruri foarte grosolane”, a susţinut Antonescu.

Speranţă în politica europeană îi conferă lui Crin Antonescu „apartenenţa la UE şi NATO”.

„Faptul că încet, încet vom avea mai greu, mai împiedicat un cuvânt de spus poate odată cu constituirea noului Parlament European în deciziile europene mă încredinţează că niciun efort chiar în condiţii de nelinişte politică nu trebuie înlăturat”, a adăugat preşedintele PNL.

Antonescu s-a arătat încrezător „având chiar mari speranţe că foarte mulţi români de diferite vârste şi ocupaţii profesionale, cu mai multă sau mai puţină carte, cu mai multă sau mai puţină avere, în ciuda prestaţiei submediocre pe alocuri a conducătorilor României, şi mă refer la toţi, merg înainte, creează, împing totuşi ţara asta cu toate elucubraţiile politicienilor într-o direcţie corectă”, a afirmat liderul PNL.

Crin Antonescu se află miercuri în judeţul Vrancea unde participă la reuniuni electorale în municipiul Focşani, comuna Milcov şi oraşul Panciu unde în cursul după-amiezii va participa la susţinerea candidatului PNL pentru funcţia de primar al localităţii.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Gigi Becali s-a enervat în direct după CFR Cluj – FCSB 1-0: „Nu fac eu la fotbal ce zice Ilie Dumitrescu!”
Capital.ro
Horoscop 24 – 30 august 2026. Această zodie are parte de interacțiuni prietenoase și productive la locul de muncă și acasă
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cazul Lindsay Clancy. Cum a ajuns o mamă care și-a ucis cei trei copii să fie susținută de sute de femei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Dan Șucu s-a decis și plătește 2.500.000 de euro pentru transfer
MediaFlux
Ce pensie primești dacă ai muncit 35 de ani cu un salariu de 4000 sau 5000 de lei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat