REVOLTĂ într-o închisoare din Brazilia. Peste 120 de persoane, luate OSTATICE

Peste 120 de persoane au fost luate ostatice, sâmbătă, de către deţinuţii dintr-o închisoare din nord-estul Braziliei, în timpul unei revolte a acestora.
Filip Stan
18 mai 2014, 07:57
REVOLTĂ într-o închisoare din Brazilia. Peste 120 de persoane, luate OSTATICE

Din cei 122 de ostatici, 118 sunt apropiaţi ai familiilor deţinuţilor şi patru sunt membri ai personalului închisorii, a precizat Sandra Melo, purtător de cuvânt al închisorii „Advogado Jacinto Filho”, situată în oraşul Aracaju, statul Sergipe.

Potrivit sursei citate, situaţia este în prezent calmă şi duminică dimineaţa urmează să fie reluate negocierile în vederea eliberării persoanelor reţinute, notează Agerpres.

Revolta s-a produs într-o aripă a închisorii, unde se aflau 123 de deţinuţi, din cei 476 ai penitenciarului. Cauzele acestei revolte nu sunt, deocamdată, foarte clare.

Această revoltă are loc cu 26 de zile înainte de deschiderea Campionatului Mondial de Fotbal (12 iunie-13 iulie), marcat de o importantă mişcare de contestare în stradă, generată în special de costul ridicat al acestei manifestări sportive. Statul Sergipe nu găzduieşte nicio competiţie, notează AFP.

În închisorile braziliene, multe din ele suprapopulate, se află în prezent 548.000 de deţinuţi, precizează agenţia citată.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT