Ponta, către Oprea: Vizita vicepreşedintelui Biden trebuie să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă

Premierul Victor Ponta i-a cerut luni vicepremierului Gabriel Oprea să ia măsurile necesare pentru ca vizita vicepreşedintelui american Joe Biden să se desfăşoare în condiţii de siguranţă maximă, potrivit Agerpres
Romania TV
19 mai 2014, 09:44
Ponta, către Oprea: Vizita vicepreşedintelui Biden trebuie să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă

‘Avem vizite la nivel cel mai înalt şi, domnule vicepremier Oprea, o să vă rog să asiguraţi ca vizita vicepreşedintelui Biden, aşa cum de altfel a fost şi vizita secretarului general Rasmussen, să se desfăşoare în condiţii de siguranţă maximă‘, a spus Ponta, în cadrul Comandamentului pentru situaţii de urgenţă desfăşurat la Palatul Victoria.

Vicepreşedintele american Joe Biden se va afla marţi şi miercuri într-o vizită oficială în România, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

‘Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, l-a invitat pe vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii (SUA), domnul Joseph Biden, să efectueze o vizită în România, aceasta urmând să aibă loc în perioada 20 – 21 mai’, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Mesaj dur al ultraşilor FCSB după plecarea lui Denis Alibec: “Dacă crezi că poţi să păcăleşti fotbalul…”
Capital.ro
A câștigat procesul! Călin Georgescu va fi despăgubit de statul român. Tribunalul a luat decizia
Playtech.ro
Poți îndepărta gardul vecinului dacă este pe terenul tău? Ce spune legea
Adevarul
Jocul periculos care poate declanșa un nou conflict major. Expert: „Șansele ca Iranul să treacă pragul nuclear sunt foarte mari”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Părinții minorului de 13 ani, implicat în moartea lui Mario, au fost decăzuți temporar din drepturile părintești. Copilul a fost luat de urgență din familie
iamsport.ro
Atacantul român care a ratat transferul la Chelsea: ”Toate bune și frumoase, până în ultima zi”
MediaFlux
Guvernul a decis! Românii care nu plătesc CASS
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil