Fiul mâncătorului de femei susţine că tatăl său este nevinovat. „Mama trăieşte în Italia”

Unul dintre cei patru fii ai lui Vasile Lavric, rădăuţeanul care este suspect principal în incredibilul caz al celor trei surori dispărute, singurul care provine din căsătoria cu Nicoleta, una dintre femeile de care nu se mai ştie nimic din 2005, se declară convins că mama sa trăieşte în Italia, iar tatăl său este închis pe nedrept.
Iulian Tudor
19 mai 2014, 13:01
Fiul mâncătorului de femei susţine că tatăl său este nevinovat.

Însoţit de mama sa vitregă, actuala concubină a lui Vasile Lavric, adolescentul care are 17 ani şi jumătate a cerut ajutor prin intermediul presei, spunând că, de la închiderea tatălui său, el şi cei trei fraţi ai săi nu mai au din ce trăi, scrie monitorulsv.ro.

Andrei Vasile Lavric spune, fără a clipi, că mama sa, Nicoleta, trăieşte, chiar dacă a văzut-o ultima oară când avea vârsta de 8 ani.

Citeşte şi Detalii şocante în cazul surorilor din Rădăuţi dispărute: După ce le-a omorât, le-ar fi ars cu sodă caustică

„Înainte să plece în Italia a vrut să mă ia şi pe mine, m-a dus la notar, dar apoi a plecat singură. Eu sunt sigur că trăieşte, dar nu se mai răspunde cu noi, ne-a părăsit”, spune tânărul care este elev în clasa a X-a la Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret.

Îl întrebăm cum este posibil ca cea care i-a dat viaţă să nu-i fi dat timp de aproape zece ani nici un semn de viaţă.

„Nu ştiu cum este posibil….”, se rezumă să spună tânărul. Mai mult, susţine că acum patru ani de zile ar fi văzut-o pe Ramona, una dintre surorile mamei sale, şi ea dispărută.  Ar fi anunţat şi poliţia, însă Ramona a fugit şi nu a mai fost găsită.

„Mama trăieşte în Italia. O rog să anunţe că trăieşte şi să nu ne mai poarte pe drumuri”, spune adolescentul.

Într-o scrisoare deschisă către presă, mama sa vitregă, Aurica Bodnărescu, spune că Lavric întreţinea familia cu banii pe care îi câştiga la atelierul auto pe care îl avea, iar acum au ajuns muritori de foame. În total, şapte oameni erau întreţinuţi de Vasile Lavric, spune femeia.

Citeşte şi DESCOPERIRE MACABRĂ în casa „mâncătorului de femei” din Rădăuţi VIDEO

„Locuiesc cu cei patru copii pe care îi avem în întreţinere, şi cu cei doi părinţi, bătrâni şi plini de boli, ai lui Vasile Lavric. Un om este arestat preventiv fără nici o probă, ci doar pentru suspiciuni, iar acel om are o familie ce trăia din cei câţiva lei pe care-i câştiga din acel garaj pe care l-au săpat anchetatorii. Ar trebui să intre în atenţia presei şi faptul că am ajuns să împrumut bani de la toate rudele şi cunoscuţii ca să am ce pune pe masă copiilor şi cu ce să-i trimit la şcoală, poate şi asta e senzaţional, nu doar povestea de care e acuzat soţul meu”, s-a plâns femeia, nemulţumită că mass-media a relatat zile în şir cazul bărbatului său.

Ea a declarat că cel mai mare copil al lui Lavric, în vârstă de 24 de ani, cu grad de handicap, are nevoie lunar de tratament de 234 de lei, iar în momentul de faţă familia se întreţine doar din alocaţiile copiilor şi o pensie a fiului bolnav.

„Mâncătorul de femei” ar putea fi NOUL RÂMARU. Vezi coincidenţele STRANII şi diferenţele dintre cei doi

„Aceste persoane (n.r. surorile dispărute) trăiesc în străinătate şi-şi bat joc de noi. Am ajuns să li se facă oamenilor milă de noi şi să ne ajute cu ce pot. Oamenii din Rădăuţi ştiu că este o înscenare”, a mai spus femeia.

Vasile Lavric este arestat preventiv pentru o tentativă de omor

Între timp, Vasile Lavric continuă să fie în arest preventiv, săptămâna trecută mandatul său de arestare fiind prelungit cu încă 30 de zile.

În momentul de faţă el nu este arestat pentru că le-ar fi omorât pe surori, ci pentru tentativă de omor. Procurorii îl acuză că în urmă cu 14 ani, în 2000, şi-ar fi lovit soţia din acea vreme, Nicoleta Lavric, cu un ciocan în cap. Femeia a dispărut cinci ani mai târziu, pe când avea 31 de ani. La câteva luni distanţă avea să dispară şi cea de-a treia soră, Ramona (18 ani).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Prețurile locuințelor în România au devenit cele mai accesibile din UE. Ce se întâmplă cu chiriile
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România