Ponta, IRONII la adresa lui Crin: Poate să vină la PSD dacă pleacă de la PNL

Premierul Victor Ponta susţine că, în cazul în care liderul liberal Crin Antonescu va pleca din PNL după alegerile europarlamentare, el poate să intre în PSD, întrucât are "un trecut social-democrat".
Romania TV
23 mai 2014, 12:46
Ponta, IRONII la adresa lui Crin: Poate să vină la PSD dacă pleacă de la PNL

Nu ştiu, nu mă puneţi să răspund la aşa ceva. Dacă pleacă de la PNL, poate să vină la PSD domnul Antonescu, v-am spus, are un trecut social-democrat. Până la urmă, când ai lucrat numai la stat, înseamnă că eşti alături de… Eu sunt un pic mai la dreapta decât domnul Antonescu, prin faptul că, deşi sunt social-democrat, am văzut şi ce înseamnă să lucrezi în zona privată”, a declarat vineri, la Târgu Mureş, premierul Victor Ponta, întrebat fiind despre posibilele demisii ale lui Crin Antonescu şi Klaus Iohannis, în urma alegerilor europarlamentare.

Ponta a spus că ‘„cel puţin jumătate din energia de prim-ministru mi-o consum, sigur, pentru funcţionarea guvernului, pentru măsuri sociale, pentru pensii, cealaltă jumătate mi-o consum pentru încurajarea economiei’„.

Şi, din punctul acesta de vedere, sigur că sunt un pic… sunt la centru de fapt, nu sunt chiar la stânga, cum este domnul Antonescu, care zice să tot dăm, să dăm de la stat. De unde să dăm de la stat?’, a arătat liderul social-democrat.

Victor Ponta l-a criticat, totodată, pe prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis.

‘Văd un tip de neseriozitate care îl molipseşte şi pe domnul Ionhannis, care altfel e un om serios şi un om raţional. Dar, dacă stă cu oameni neserioşi, se molipseşte. Şi eu mi-aş dori să scădem TVA, de la 24 la 16 la sută, zicea. Nu l-a întrebat moderatorul dacă ştie domnul Iohannis cât înseamnă un punct de TVA încasări la buget. Eu ştiu: două miliarde de lei. Două miliarde ori opt, 16 miliarde de lei. 16 miliarde de lei reprezintă, de exemplu, bugetul Casei Naţionale de Sănătate. Deci, ar trebui să tăiem toţi banii de sănătate sau  ar trebui să tăiem tot ceea ce dăm la pensii de la buget‘, a explicat premierul.

Citeşte şi Victor Ponta, despre Antonescu: „Este social-democrat, a lucrat mereu la stat”

Ponta a mai spus că Iohannis ar trebui să fie mai modest atunci când susţine că e pregătit să conducă o ţară cu 20 de milioane de locuitori.

Eu, de exemplu, nu spun că sunt pregătit să fiu primarul Sibiului, deşi e un oraş drăguţ, 100.000 de locuitori. Să spui că eşti pregătit să conduci o ţară de 20 de milioane, când nu ştii ce înseamnă un punct reducerea TVA, ca să nu mai vorbesc de alte lucruri, că nu ştii cum s-a schimbat preţul la gaze pentru Azomureş… Cred că toţi ar trebui să fim mai modeşti’, a susţinut Ponta.

Întrebat dacă ia în calcul scăderea TVA, primul ministru a răspuns pozitiv, însă a precizat că o astfel de decizie trebuie luată într-un mod raţional.

‘De fiecare dată când am luat în calcul, am luat în mod raţional şi posibil. Cu TVA la pâine, n-au scăzut preţurile la pâine de la 24 la nouă la sută, au scăzut mai puţin. Însă, efectul negativ pe buget l-am absorbit din alte surse. La fel va fi cu fructe-legume, după aceea cu produsele tradiţionale, cu carnea. După ce facem cu carnea, mergem în alte zone. Eu spun că sunt domenii unde 24 la sută TVA la produse de lux, la diverse alte asemenea produse, e foarte bine să rămână TVA la 24 la sută. De ce să reduc TVA la cine ştie ce lucruri de lux? Cine vrea lux, plăteşte mai mult. Însă, fiecare, când  promite ceva, trebuie să fim foarte siguri că se şi poate. Pentru că eu nu vreau ca cineva să uite că în 2009 ni s-a spus: n-avem nevoie să mărim TVA, nu tăiem pensii, nu tăiem salarii. Au trecut alegerile şi a început dezastrul. Eu sunt convins că în 2015 va fi mai bine ca în 2014, cu o singură condiţie: să fim serioşi şi ceea ce promitem să putem să facem’, a conchis Victor Ponta.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Istvan Kovacs îl arbitrează pe Lionel Messi! Al doilea meci pentru român la CM 2026
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Turiști români, lăsați fără bani și bagaje în Grecia. Zonele unde au fost raportate cele mai multe incidente
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?