Pentru preşedintele francez, UNIUNEA EUROPEANĂ a devenit de NEDESCIFRAT

UE 'a devenit de nedescifrat' şi trebuie 'să se retragă de acolo de unde nu este nevoie de ea', a afirmat luni preşedintele François Hollande, la o zi după alegerile europene care au consacrat victoria în Franţa a unei formaţiuni de extremă dreapta, relatează AFP, citată de Agerpres.
Romania TV
26 mai 2014, 20:16
Pentru preşedintele francez, UNIUNEA EUROPEANĂ a devenit de NEDESCIFRAT

‘Europa a devenit de nedescifrat, sunt conştient de asta, distantă şi, ca să spun până la capăt, de neînţeles chiar şi pentru statele’ membre, a declarat François Hollande într-un discurs televizat. ‘Asta nu mai poate să dureze, Europa trebuie să fie simplă, clară, pentru a fi eficientă acolo unde este aşteptată şi să se retragă de acolo de unde nu este nevoie de ea’, a adăugat el.

Uniunea Europeană ‘a reuşit în ultimii doi ani să treacă peste criza din zona euro – a fost aproape să se rupă -, însă cu ce preţ: cel al unei austerităţi care a sfârşit prin a descuraja cetăţenii’, a mai afirmat şeful statului francez.

Citeşte şi EUROPARLAMENTARE 2014. SURPRIZĂ URIAŞĂ în Franţa. Extremiştii de la Frontul Naţional conduc cu 25%

‘De aceea, mâine, nu mai departe de mâine, la Consiliul European, voi reafirma că prioritatea o reprezintă creşterea (economică), locurile de muncă, investiţiile’, a continuat el.

Pentru Hollande, ‘Europa nu poate avansa fără Franţa, iar viitorul Franţei este în Europa’. ‘Sunt european’, a mai spus el. ‘Datoria mea, este să reformez Franţa şi să reorientez Europa’, a declarat liderul de la Paris.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce-a făcut Florin Maxim la primă oră a dimineții, după ce a învins-o pe FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment de la Poliția Română pentru șoferi. Mai multe drumuri sunt afectate de ceață și vizibilitate redusă. Ce artere rutiere sunt vizate
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT