ZIUA INTERNAŢIONALĂ A COPILULUI 2014. „Parlamentulul Copiilor” a adoptat două proiecte de lege

Aproape 150 de elevi de la Şcoala Centrală, Liceele "Cervantes" şi "Sava" au format duminică "Parlamentul copiilor", simulând o şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor, în care au adoptat două proiecte de lege.
Iulian Tudor
01 iun. 2014, 10:22
ZIUA INTERNAŢIONALĂ A COPILULUI 2014.

Şedinţa a fost condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, informează Agerpres.

Citeşte şi Ziua Internaţională a Copilului, sărbătorită de poliţişti

„O să vedeţi foarte multe lucruri în Parlament, o să vedeţi cum lucrăm noi, deputaţii, uneori bine, alteori mai puţin bine, important este să ne facem treaba. Dincolo de scandalurile pe care le vedeţi la televizor, trebuie să reţineţi că politica înseamnă să faci ceva pentru cei din jurul tău, fie că sunt cei din blocul tău, cei de pe strada ta, din oraşul tău sau din ţara ta. Important este să te implici şi aş vrea ca dumneavoastră să fiţi mai buni decât noi, cei care suntem astăzi la conducerea României, iar cei care visează să plece din ţară să fie din ce în ce mai puţini. Sper ca unii dintre voi să revină în aceste bănci, peste 20 de ani”, a spus Valeriu Zgonea la începutul şedinţei.

Citeşte şi ZIUA INTERNAŢIONALĂ A COPILULUI 2014: Surpriza Google pentru copiii din lumea întreagă VIDEO

Cei 146 de „parlamentari au propus două proiecte de lege pe care le-au adoptat, după mai multe dezbateri şi amendamente propuse şi susţinute.

Cele două proiecte de lege prevăd individualizarea orarului şcolar şi obligativitatea ca în învăţământul preuniversitar să se organizeze cursuri exclusiv în prima parte a zilei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT