PROTOCOL pentru predarea religiei în şcoli. Pricopie: Nu e vorba de amestecul Bisericii în actul de învăţământ

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, susţine că prin protocolul semnat între MEN, Patriarhia Română şi Secretariatul de Stat pentru Culte nu este vorba de amestecul Bisericii în învăţământ.
Romania TV
01 iun. 2014, 10:19
PROTOCOL pentru predarea religiei în şcoli. Pricopie: Nu e vorba de amestecul Bisericii în actul de învăţământ

‘Nu este vorba de amestecul Bisericii în actul de învăţământ, dar aşa cum învăţământul medical se face în parteneriat cu spitalele, învăţământul militar se face în parteneriat cu Ministerul Apărării, de Interne, după caz, este absolut normal ca şi alte tipuri de învăţământ, de exemplu facultăţile de teologie, în momentul în care reglementezi trebuie să ţii cont şi de specificul specializării’, a explicat Pricopie, duminică, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, în protocol este vorba despre actualizarea a două documente semnate la începutul anilor ’90.

Este vorba despre actualizarea a două documente care au fost semnate la începutul anilor ’90, unul în 1992, dacă nu mă înşel, şi un altul în 1994, care vizau colaborarea pe zona de religie pe preuniversitar şi pe universitar. Evident că acele documente au fost semnate chiar înainte de a fi adoptată Legea educaţiei din 1995, Legea 84 şi iată că, între timp, a mai apărut o lege, Legea 1. Era absolut necesar să se actualizeze lucrurile şi documentul va fi transmis către toate inspectoratele, către toate instituţiile de învăţământ‘, a afirmat ministrul Educaţiei.

Ministerul Educaţiei Naţionale, Patriarhia Română şi Secretariatul de Stat pentru Culte au semnat un protocol de colaborare care vizează predarea disciplinei religie – cultul ortodox în învăţământul preuniversitar şi organizarea învăţământului teologic ortodox preuniversitar şi universitar.

Protocol cu privire la predarea disciplinei RELIGIE – cultul ortodox şi organizarea învăţământului teologic

Protocolul stipulează că unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia legală de a asigura respectarea convingerilor, a valorilor şi a simbolurilor religioase. Programele şcolare pentru disciplina religie – cultul ortodox sunt elaborate de către Ministerul Educaţiei Naţionale în colaborare cu Patriarhia Română şi cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi sunt aprobate potrivit legii. Manualele de religie – cultul ortodox sunt avizate de Patriarhia Română şi se aprobă conform legii’, preciza un comunicat de presă al MEN.

Potrivit MEN, în vederea perfecţionării actului educaţional şi pentru o implementare eficientă a cooperării în domeniul învăţământului religios şi teologic ortodox preuniversitar, protocolul stabileşte că Ministerul Educaţiei Naţionale/inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti, pe de o parte, şi Patriarhia Română/centrele eparhiale, pe de altă parte, îşi vor comunica reciproc, semestrial şi ori de câte ori este nevoie rapoarte de evaluare proprie asupra aspectelor reglementate cu propuneri de îmbunătăţire.

 

DailyBusiness
Democrații cer demiterea lui Trump invocând pentru prima dată Secțiunea 4 a celui de-al 25-lea amendament
Spynews
O artistă celebră a devenit mamă pentru a treia oară, în secret! Bebelușul a fost adus pe lume cu ajutorul unei mame surogat
Fanatik.ro
Cine este milionarul misterios care l-a împrumutat pe Nicușor Dan. Cum a ajuns să dețină o avere uriașă
Capital.ro
Vești proaste pentru mii de șoferi. Se achită mai mulți bani pentru combustibil. Decizia de azi, 22 ianuarie
Playtech.ro
Documentul pe care trebuie să îl prezinte unii pensionari, pentru a primi în continuare banii de la stat. Precizări de la Casa de Pensii
Adevarul
Fermierii au o idee simplă care poate salva hrana românească: „Clientul poate cu un singur click să vadă de unde este roșia”
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Angajații pot beneficia de 10 zile libere pe an, fără reducerea concediului de odihnă. În ce condiții se acordă și ce obligații au angajatorii
iamsport.ro
Naomi Osaka a văzut gestul făcut de Sorana Cîrstea și nu s-a abținut. Schimb de replici între cele două, în turul 2 la Australian Open
MediaFlux
Decizie radicală privind medicamentele! Ce a decis UE
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day