REGELE JUAN CARLOS A ABDICAT. „Am vrut să fiu rege al tuturor spaniolilor. E timpul pentru noua generaţie”

REGELE JUAN CARLOS AL SPANIEI A ABDICAT luni şi a declarat, în discursul în care a explicat decizia de a renunţa la tron în favoarea fiului său, Principele Felipe, că este mândru de cei 39 de ani de domnie, dar că este momentul să lase locul noii generaţii.
Narcisa Tomulescu
02 iun. 2014, 11:49
REGELE JUAN CARLOS A ABDICAT.

Juan Carlos I al Spaniei a transmis un mesaj tuturor locuitorilor ţării, la doar câteva ore după anunţul iniţial al deciziei de a abdica.

„Am rămas fidel doctrinei politice a tatălui meu, contele de Barcelona, de la care am moştenit tronul şi am vrut să fiu regele tuturor spaniolilor”, a spus, emoţionat, fostul suveran al Spaniei.

El a explicat că a decis să abdice în favoarea Principelui de Asturias pentru ca Felipe să poată deschide „o nouă etapă de speranţă în care să se combine experienţa acumulată şi elanul unei noi generaţii”.

Referitor la propria domnie, Juan Carlos I a spus că atunci când priveşte înapoi nu poate să simtp decât „mândrie şi gratitudine” faţă de spanioli, alături de care a împărţit şi bucurii, dar şi suferinţe şi frustrări.

Prinţul moştenitor Felipe de Asturias va fi noul rege al Spaniei. Vezi paşii spre TRON

„Vreau ce e mai bun pentru Spania, căreia mi-am dedicat viaţa întreagă”, a afirmat monarhul.

„După aniversarea zilei de naştere din luna ianuarie, odată ce mi-am revenit fizic şi mi-am reluat agenda instituţională, am decis să pun capăt domniei şi să renunţ la Coroană, astfel ca guvernul şi camerele reunite ale legislativului să treacă la formalităţile pentru procesul de succesiune, potrivit prevederilor constituţionale”, a mai spus regele, care s-a arătat convins de faptul că prinţul Felipe de Asturias va menţine stabilitatea ca semn identitar al instituţiei monarhice şi că va conta, ca şi până acum, pe sprijinul soţiei sale, Letizia.

„Am considerat că a venit momentul să pregătesc preluarea ştafetei de către persoana care se află în situaţia cea mai bună de a asuma aceste sarcini, cu maturitate şi simţul responsabilităţii pentru a asuma funcţia de şef al statului, cu experienţa şi impulsul unei noi generaţii”, a mai spus regele Juan Carlos cu referire la prinţul moştenitor Felipe de Asturias.

Regele Juan Carlos nu a evitat să se refere şi la criza economică prin care trece Spania şi la „cicatricile serioase lăsate în ţesutul social”, dar pentru că a dorit să sprijine „un drum către viitor, încărcat de speranţă”, el a arătat că „azi merită să treacă în prim-plan o generaţie mai tânără, cu energie, decisă să întreprindă cu hotărâre transformările şi reformele pe care le solicită condiţiile actuale”. „Suntem o mare naţiune”, i-a mai asigurat monarhul pe spanioli.

În sfârşit, el a ţinut să-şi încheie discursul cu cuvinte de recunoştinţă pentru soţia sa, regina Sofia a Spaniei, pentru că i-a fost mereu alături.

Guvernul spaniol urmează să adopte marţi, 3 iunie, într-o şedinţă extraordinară a consiliului de miniştri, legea organică necesară pentru punerea în aplicare a deciziei de abdicare a Regelui Juan Carlos, în favoarea fiului său, prinţul moştenitor Felipe de Asturias.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cât plătește Gigi Becali pentru cazarea FCSB-ului în cantonamentul din Olanda. Condiții de lux pentru jucători
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cât câștigă pe lună un antrenor de fitness, în 2026. Sumele, dezvăluite chiar de românii care lucrează în domeniu
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Turiștilor le e frică să intre în mare. Cum arată rana produsă de peștele-iepure
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?