Marian Căpăţână: Mircea Băsescu ştia că suma de 600.000 de euro era de la Bercea Mondial

Marian Căpăţână, liderul PDL Drăgăneşti, a declarat că banii pe care i-a luat de la Bercea Mondial erau destinaţi unei afaceri pe care voia s-o facă împreună cu Mircea Băsescu, fratele preşedintelui.
Romania TV
02 iun. 2014, 20:11
Marian Căpăţână: Mircea Băsescu ştia că suma de 600.000 de euro era de la Bercea Mondial

Căpăţână a afirmat că a împrumutat 600.000 de euro de la Bercea Mondial.

„Mi i-a dat în mână, cash, în numerar. Am primit 600.000 de euro. Din aceştia, 320.000 s-au returnat, ceilalţi urmează să fie returnaţi. Nu am luat banii în numele lui Mircea Băsescu şi banii nu au ajuns la el. Banii au fost împrumutaţi ca eu şi Mircea Băsescu să intrăm într-o afacere, nu a fost niciun trafic de influenţă. Voiam să preluăm firma Aversa SA. În 2012 a fost licitaţia, a fost câştigată de una din firmele mele, dar apoi s-a anulat. Domnul Mircea Băsescu ştia că banii sunt de la Bercea Mondial. Nu am depus niciun ban în bancă”, a declarat Marian Căpăţână, în direct la România TV.

DETALII în cazul ŞANTAJISTULUI lui MIRCEA BĂSESCU. Fratele preşedintelui, AMENINŢAT din 2013. Vezi motivul

În schimb, familia lui Bercea Mondial are altă versiune.

„Când a fost tata arestat, i-a dat Florin 600.000 euro, vă dovedesc. I-a dat lui Mircea Băsescu şi lui Marian Căpăţână ca să îl scape pe tata. Ne-a mai cerut 400.000 euro, că nu scapă fără un milion. I-am zis că nu mai avem de unde. Am aflat sentinţa de 10 ani şi i-am cerut banii. I-a dat lu Florin 315.000 si au mai rămas 285.000”, afirmă fata lui Bercea Mondial.

În plus, rudele lui Bercea Mondial susţin că relaţia lor cu familia Băsescu a fost foarte apropiată până de curând. Chiar anul trecut ei au petrecut impreună cu Mircea Băsescu şi soţia acestuia.

Marian Căpăţână: Banii de la Bercea Mondial erau pentru o afacere pe care voiam s-o fac cu Mircea Băsescu

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT