Victor Paul Dobre, de acord cu fuziunea PNL-PDL

Preşedintele Partidului Naţional Liberal Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că susţine aderarea partidului la Partidul Popular European (PPE) şi fuziunea cu Partidul Democrat Liberal, informează Agerpres.
Romania TV
06 iun. 2014, 12:18
Victor Paul Dobre, de acord cu fuziunea PNL-PDL

Dobre a spus că aderarea la PPE este necesară pentru simplul motiv că este nevoie de a aduce un echilibru între cei 16 europarlamentari socialişti, afilierea celor şase eurodeputaţi liberali la PPE ridicând la 15 numărul europarlamentarilor de dreapta din România.

„Eu, personal, sunt pentru aderarea la PPE. Este o decizie pragmatică. Chiar dacă din punct de vedere sentimental îi respectăm pe colegii noştri liberali din Parlamentul European alături de care am fost, din punct de vedere politic opţiunea corectă este să ne alăturăm popularilor europeni, numai şi pentru faptul că trebuie să echilibrăm balanţa celor 16 europarlamentari socialişti, noi cei de centru-dreapta ajungând cu cei şase liberali la 15”, a afirmat Dobre.

Liderul local liberal a spus că fuziunea cu PDL este necesară pentru că este nevoie de un puternic partid de dreapta care să se opună Partidului Social Democrat (PSD).

„Voi propune colegilor mei să sprijinim proiectul de fuziune cu PDL. Este fundamental pentru viaţa politică românească stabilirea a două partide mari. Este cazul să ne aşezăm pe un partid mare pe dreapta, pe care îl putem construi foarte bine aflându-ne în opoziţie pentru că dacă eram la putere apăreau alte subiecte mai importante decât fuziunea. Cred că acum este momentul şi mai cred că ar fi formidabil dacă am reuşi fuziunea înainte de prezidenţiale”, a spus Dobre.

Liberalul a precizat că va prezenta aceste propuneri Delegaţiei Permanente Teritoriale, care va avea loc duminica viitoare. Tot atunci vor fi stabiliţi şi cei 33 de delegaţi care vor participa la Congresul Extraordinar al PNL din 27-28 iunie.

DailyBusiness
România poate deveni furnizor regional de kerosen pentru Europa
Spynews
Cântăreț celebru, arestat după ce o fată dezmembrată a fost găsită în portbagajul mașinii lui! Fanii sunt în stare de șoc
Fanatik.ro
S-a accidentat! Lovitură pentru olteni înainte de Universitatea Craiova – Rapid! Coelho apelează la juniori, informație anunțată de Fanatik. Update
Capital.ro
Bani pentru pensionari după Paște. Florin Manole, anunț despre ajutorul de 1.000 lei: Două tranșe egale
Playtech.ro
Ce nu au voie să facă femeile în Grecia: Amenzile sunt de mii de euro, multe românce nici nu ştiu de restricţii
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira vine cu o „replică” zguduitoare. Ce a apărut pe pagina artistului la scurt timp după ce Codruța a vorbit despre divorț : „Mă știu curat și drept”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un microbuz plin cu copii s-a ciocnit violent cu un autoturism, în județul Mureș. Zece persoane au ajuns la spital
iamsport.ro
Momentul care i-a rupt sufletul în două Nadiei Comăneci: ”Dacă ar fi știut mama, ar fi intrat într-o panică de nedescris” 
MediaFlux
Cât zahăr conține, de fapt, o doză de Coca Cola. Semnal de alarmă de la OMS
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj