DNA a dispus control judiciar în cazul altor şase persoane implicate în dosarul APIA Suceava

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de alţi şase inculpaţi în dosarul de corupţie de la APIA Suceava, printre care şi directorul executiv al instituţiei.
Romania TV
11 iun. 2014, 15:35
DNA a dispus control judiciar în cazul altor şase persoane implicate în dosarul APIA Suceava

Potrivit unui comunicat al DNA, Eugen Mogoş, director executiv APIA – Centrul Judeţean Suceava, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, în formă continuată, Lya Chiriac, şef Serviciu Măsuri Specifice, de dare de mită, abuz în serviciu şi acordare de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei, în formă continuată.

Ionela-Melania Blanariu, consilier, şi Nicoleta Cheler, consilier superior, ambele la APIA Suceava, sunt acuzate de abuz în serviciu şi acordare de subvenţii cu încălcarea legii, Lucian Ciobanu, inspector la Direcţia Sanitar Veterinară şi Siguranţa Animalelor Suceava, de abuz în serviciu, iar Gabriel Constantin Şerban, fost primar al municipiului Câmpulung Moldovenesc, de abuz în serviciu şi complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii Mogoş, Chiriac, Blanariu, Cheler şi Ciobanu trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemaţi; să informeze de îndată schimbarea locuinţei; să nu părăsească localitatea de domiciliu decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului de caz; să nu se apropie de suspecţii şi inculpaţii din cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; să nu exercite profesia, meseria şi funcţia sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvârşit fapta.

În plus, inculpaţilor Lucian Ciobanu şi Ionela Blanariu li s-a interzis să se deplaseze la sediile APIA Central Bucureşti sau APIA – CJ Suceava.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Gabriel Şerban trebuie să respecte primele patru obligaţii arătate anterior la ceilalţi inculpaţi, la care se adaugă interdicţia de a se deplasa la sediile APIA Central Bucureşti, APIA – CJ Suceava, DSVSA Suceava sau sediul Asociaţiei Piatra Şoimului.

‘Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive’, mai subliniază DNA.

Săptămâna trecută, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea şefului APIA, Gheorghe Dorel Benu, directorului executiv adjunct APIA Suceava, Delia Moldoveanu, Neculai Toma, medic veterinar în cadrul Circumscripţiei Sanitar Veterinare Horodnic şi reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Animale Horodnic, şi Ioan Piticari, reprezentant al Asociaţiei Producătorilor şi Crescătorilor de Taurine Piatra Şoimului şi consilier judeţean.

La nivelul APIA Suceava, funcţionari cu atribuţii de verificare şi aprobarea a dosarelor de subvenţie au admis la plată cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafaţă sau în domeniul zootehnic unor persoane fizice, juridice, parohii şi mănăstiri ce nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate.

‘Astfel au fost solicitate/acordate subvenţii, în perioada 2010-2013, cu încălcarea legii şi nerespectarea normelor APIA, din bugetul general al Comunităţilor Europene şi de la bugetul de stat, într-un număr total de 246 dosare de acordare a sprijinului financiar (exploataţii agricole, asociaţii zootehnice şi I.F. cu acest domeniu), precum şi în cazul unor parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava, ce nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice (în anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare pentru o valoare de peste 1,7 milioane lei, iar în 2013 un număr de 213 dosare de subvenţii în valoare de aproximativ 2,4 milioane lei pentru parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava)’, susţin procurorii DNA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT