OFICIAL. Tribunalul Bucureşti a admis cererea de intrare în INSOLVENŢĂ a lui DINAMO

Tribunalul Bucureşti a admis cererea depusă de Ionuţ Negoiţă, acţionarul majoritar al lui Dinamo, privind deschiderea procedurii de insolvenţă în cazul clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Romania TV
12 iun. 2014, 08:44
OFICIAL. Tribunalul Bucureşti a admis cererea de intrare în INSOLVENŢĂ a lui DINAMO

„Admite cererea debitorului SC Dinamo 1948 SA. În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei deschide procedura generală împotriva debitorului SC Dinamo 1948 SA. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Desemnează administrator judiciar pe CII Dascăl Cătălin Andrei care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 raportat la art. 49 al.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu o remuneraţie de 1.500 lei din averea debitorului”, se arată în decizia tribunalului.

Instanţa a fixat termen pentru continuarea procedurii la 10 septembrie.

Pe 14 mai 2014, Ionuţ Negoiţă, acţionarul majoritar al FC Dinamo Bucureşti, a anunţat că a demarat procedurile pentru intrarea în insolvenţă a clubului pe care îl conduce, din cauza datoriilor foarte mari pe care le-a moştenit de la foştii acţionari ai grupării din şoseaua Ştefan cel Mare.

Negoiţă acuza atunci faptul că Dinamo ‘a fost jefuit în mai multe feluri’ pe parcursul unui ‘deceniu criminal’ din istoria sa, ‘fie că vorbim despre episoade clare astăzi, precum dosarul transferurilor, fie despre episoade ce s-au petrecut în spatele uşilor închise’.

‘Astfel, au rezultat transferuri, contracte cu jucători ori contracte comerciale foarte păguboase pentru club, dar extrem de avantajoase pentru unii dintre foştii acţionari sau firmele acestora. Rezultatul jafului a fost unul extrem de dureros şi palpabil: un club afundat în datorii, aproape fără nicio şansă la viitor. Spun aceste lucruri cu gustul amar pe care poate să-l aibă un dinamovist de bună credinţă, care a riscat totul pentru a salva acest club’, susţinea Ionuţ Negoiţă într-o scrisoare deschisă.

El a amintit că a preluat Clubul Dinamo Bucureşti în luna martie a anului trecut. ‘Judecând în mare parte cu sufletul, am simţit atunci că trebuie să salvez acest club. Şi am făcut-o, Clubul Dinamo obţinând în două rânduri licenţa necesară pentru a rămâne în prima Ligă. Efortul a fost unul enorm şi a însemnat o investiţie de peste 14 milioane de euro. Faţă de ultimii ani, în condiţiile unor datorii enorme moştenite în urma unui deceniu criminal din istoria lui Dinamo, am reuşit să aducem echipa pe un loc patru, pentru prima oară după o lungă perioada în care formaţia s-a clasat sub această poziţie’, explica acţionarul majoritar dinamovist.

Ionuţ Negoiţă a dezvăluit că toate încercările sale din ultimele şase luni de a găsi oameni dispuşi să preia Dinamo s-au soldat cu un eşec: ‘Cei cu care m-am întâlnit, nejudecând cu sufletul, ca mine, mi-au transmis foarte clar: acest club trebuie întâi vindecat de cancer, pentru a putea purta discuţii serioase. Concluzia generală şi unanimă este că, în acest moment, singura soluţie pentru ca viitorul lui Dinamo să existe este reorganizarea prin insolvenţă şi crearea unui moment zero’.

‘Picătura care a umplut paharul’ şi l-a făcut pe conducătorul dinamovist să ia această decizie a reprezentat-o ‘o nouă datorie de câteva milioane’ care ‘a apărut din senin’.

‘Este vorba despre taxele de publicitate neplătite de club în ultimii cinci ani. În condiţiile în care, aproape în fiecare săptămână din ultimul an de zile, au apărut tot felul de noi datorii făcute în trecut şi lăsate la dospit în sertare până a venit momentul oportun, clubul trebuie trecut prin acest proces (al insolvenţei – n.red.), fie şi doar pentru a afla odată pentru totdeauna care este proporţia reală a jafului derulat în ultimul deceniu la Dinamo’, mai susţinea responsabilul dinamovist.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Care a fost cea mai mare diferență de scor dintre Rapid și U Cluj. După 1-0 la pauză, a venit umilința în a doua repriză
Capital.ro
Călin Georgescu și George Simion, refuz total. Tot planul și speranțele privind „turul 2 înapoi” s-au năruit
Playtech.ro
Străin de succesiune prin neacceptare: ce spune legea și care sunt consecințele pentru moștenitori
Adevarul
Top 10 cele mai căutate mărci auto în 2025: Românii mizează pe mașini second-hand și întreținere ieftină
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
A jucat la Dinamo și șterge pe jos cu Cristi Borcea: ”Arăta rău și acum 30 de ani, dar nu așa rău ca acum! O fi aur în acidul hialuronic”
MediaFlux
Cum se acordă reducere de 50% la impozit. Guvernul a stabilit procedura pentru anumiți locuitori
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil