Voiculescu, acuzaţii grave la adresa lui Băsescu: Mă vrea la puşcărie înainte să-şi încheie mandatul VIDEO

Dan Voiculescu a declarat, joi, că prescrierea faptelor din dosarul ICA ar avea loc în 2023 şi nu în decembrie 2014, aşa cum a afirmat procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi. Preşeditele fondator al PC spune că "isteria" are la bază dorinţa preşedintelui Traian Băsescu de a-l vedea în închisoare înainte de a-şi încheia mandatul la Cotroceni. Declaraţia lui Voiculescu vine după ce procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că dosarul lui Dan Voiculescu se va prescrie în decembrie anul acesta, ceea ce înseamnă că fondatorul PC va scăpa de o eventuală condamnare. 
Romania TV
12 iun. 2014, 15:32
Voiculescu, acuzaţii grave la adresa lui Băsescu: Mă vrea la puşcărie înainte să-şi încheie mandatul VIDEO

„Nu e vorba de niciun fel de prescripţie, profesorul Gheorghe Mateuţ mi-a spus de nenumărate ori că prescrierea în dosarul ICA, de care vorbeşte doamna Kovesi, e o prostie, mi-a spus că prescrierea în dosarul ăsta de care vorbim este în 2023 după noul Cod şi în 2021 sau 2018 după vechiul Cod. Ca atare, nu ştiu de unde obsesia asta pentru decembrie 2014. Presupunerea mea este că această iritare, isterie, are la bază dorinţa nebună a cuiva, şi aici mă refer la Băsescu, de a mă vedea pe mine în puşcărie înainte să plece el de la Cotroceni şi cred că termenul de decembrie 2014, care coincide cu plecarea lui de la Cotroceni a creat o fantasmă că mi s-ar prescrie mie dosarele în decembrie 2014”, a declarat Dan Voiculescu într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

Voiculescu a adăugat că dosarele sale nu se vor prescrie pentru că nu vrea acest lucru şi a mai spus că trebuie ca judecătorii să hotărască dacă este sau nu vinovat.

„Sunt două acuzaţii în dosar, prima a fost prescrisă încă de anul trecut sau încă de acum doi ani. În 2013 eu am făcut o cerere la Tribunal în care am spus că nu vreau să beneficiez de prescripţie, vreau judecată, judecătorul a aprobat, respectiv doamna Constantin Graţiela, a aprobat cererea mea ca să nu se acţioneze pe baza prescripţiei şi procesul să continue. Doamna judecător atunci când a dat celebra hotărâre de condamnare, în motivaţie, trece cu vederea acest episod din dosar. Ca atare, a dat o hotărâre în care nu a judecat cauza. Prescripţia pentru a doua acuzaţie, cum am spus, intervine în 2018 sau 2023”, a menţionat preşedintele fondator al PC.

Voiculescu a mai afirmat că Laura Codruţa Kovesi încalcă legea.

„Procurorul Kovesi îşi permite din înalta ei funcţie să încalce legea, şi mă refer la legea 303/2004 care interzice absolut magistraţilor să-şi exprime public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare. Am făcut o scrisoare care va pleca mâine (n.r.-vineri) în atenţia ambasadorilor acreditaţi la Bucureşti, în atenţia cancelariilor occidentale, a Comisiei Europene şi a Consiliului Europei, a organizaţiilor internaţionale care monitorizează justiţia în care, practic, trebuie să clarificăm cum un procuror- şef poate să facă atâtea greşeli la rând. În mod normal, m-am uitat pe lege, ar trebui să se aplice o sancţiune care ar duce automat la obligarea doamnei Kovesi să se retragă din magistratură”, a încheiat Voiculescu.

Laura Codruţa Kovesi: Nu voi permite nimănui să schimbe procurori şi să intervină în activitatea DNA

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, într-un interviu la TVR, că dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de o fraudă de 60 milioane euro se prescrie în decembrie 2014. „În cursul lunii decembrie faptele din acest dosar se vor prescrie. Un dosar care a fost pe rolul instanţelor mai mult de saşe ani e important să se soluţioneze printr-o hotărâre (…) nu să stam să asteptam să intervină prescripţia, deoarece în caz contrar putem deveni suspicioşi cu privire la cei care trenează judecarea. Important este să se dea o soluţie”, a spus procurorul şef al DNA.

Kovesi despre dosarul lui Dan Voiculescu: Este important să se dea o soluţie, indiferent care

Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Conservator, a primit, marţi, o nouă amânare în dosarul în care este acuzat de o fraudă record de 60 de milioane euro. Procesul va fi reluat pe 1 iulie. Liderul conservatorilor a fost condamnat pe fond la cinci ani de închisoare cu executare, iar acum este judecat în apel, însă traseul în instanţă al dosarului său este caracterizat mai mult de a amânări. După ce judecătorul Stan Mustaţă a fost arestat înaintea termenului din 29 aprilie, acum judecătorul Florică Duţă s-a pensionat.

Dosarul a fost amânat pentru luna iulie când judecătorii vor decide dacă dosarul va fi judecat de acelaşi complet de judecată sau dacă va fi scos de pe rol şi dat spre distribuire aleatorie. În al doilea caz Voiculescu va beneficiar de o amânare de câteva luni bune astfel că ar putea să ajungă la prescripţia menţionată de şeful DNA.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment pentru cei cu bani pe card. Trebuie să aveți numerar în casă. Băncile nu au rezerve nelimitate. Situația în care cardul nu mai este funcțional
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Președintele Sloboziei și-a ieșit din minți și l-a acuzat direct pe arbitru: ”E fault și roșu la Tănase! Nu ai dat ca să nu îl elimini”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde