HIPNOZA are efecte pozitive în tratamentul cancerului

Un grup de cercetători în psihologie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj au realizat un studiu, în cadrul unui parteneriat cu un institut american, care demonstrează că hipnoza are efecte pozitive în tratamentul pacientelor care suferă de cancer la sân.
Iulian Tudor
13 iun. 2014, 10:27
HIPNOZA are efecte pozitive în tratamentul cancerului

Psihologii ar putea introduce la Cluj folosirea hipnozei ca tratament complementar pentru acele paciente care sunt nevoite să urmeze şedinţe de radioterapie.

Profesorul universitar Daniel David, cercetător clujean în domeniul psihologiei, studiază de peste zece ani efectele hipnozei asupra pacienţilor cu cancer, scrie Agerpres.

„Prima dată, am ajuns la Mount Sinai School of Medicine din SUA în anul 2000, unde am fost implicat într-un studiu clinic controlat, coordonat de doctorul Guy Montgomery. Atunci am studiat rolul hipnozei în controlul anxietăţii şi durerii pre şi post operatorii în cazul femeilor cu cancer la sân. Am focalizat hipnoza pe acest timp de paciente care treceau printr-o intervenţie chirurgicală. Studiul a fost publicat într-o revistă medicală de specialitate în anul 2005”, a declarat Daniel David, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a UBB.

Acesta a subliniat că hipnoza nu se substituie tratamentului oncologic, ci este folosită pentru îmbunătăţirea stării generale şi pentru înlăturarea celei de oboseală în cazul pacientelor care fac radioterapie.

Practic, pacienta este supusă unei scurte şedinţe de hipnoză înainte de a se începe şedinţa de radioterapie, lucru care o pregăteşte pentru o mai bună suportare a tratamentului şi a efectelor secundare neplăcute pe care le generează.

„În radioterapie, aspectele secundare sunt legate de oboseală. Este o prezenţă puternică, oboseala afectează pacientul şi calitatea vieţii şi funcţionarea socială, chiar implicarea în tratamentul pentru cancer. Pacientul nu este motivat, nu mai are vlagă, nu are forţă, îi scade motivaţia. Aceste tratamente psihologice complementare părţii medicale de care vorbim, şi anume hipnoza, duc la o îmbunătăţire a calităţii vieţii, prin reducerea gradului de oboseală”, a explicat David.

Citeşte şi Cum ştii că ai cancer: Află simptomele generale ale acestei boli

El a explicat că în cadrul şedinţei de hipnoză, psihologul îi transmite pacientei informaţii – pe care creierul le percepe şi le primeşte mai bine şi mai uşor în această stare decât în cea de conştienţă – care să o ajute să treacă mai uşor peste durere şi peste senzaţia de oboseală.

„În hipnoza psihologică sau medicală lucrurile sunt simple. Încercăm să concentrăm atenţia subiectului pe un stimul monoton, această concentrare duce la o relaxare a corpului, iar relaxarea induce o stare de calm şi linişte la nivel mintal, iar pe acest fond poţi da diverse sugestii pentru a produce modificări la nivel cognitiv. Noi ştim că, dacă tu te aştepţi să ai dureri în cazul unei intervenţii chirurgicale, probabilitatea să te doară este foarte mare. Dacă te aştepţi să fii obosit, probabilitatea apariţiei oboselii este foarte mare”, a explicat psihologul clujean.

Cercetătorii au stabilit, în cadrul studiului, un sistem de măsurare a gradului de oboseală pe care îl simt pacientele în raport cu şedinţele de radioterapie, pentru a-şi da seama care sunt rezultatele pe care le obţin. Astfel, femeile care au colaborat la acest studiu au fost împărţite în două grupuri: pentru unul a fost folosită hipnoza, pe când în cazul celuilalt s-a apelat la o simplă şedinţă de psihoterapie.

Pacientele care au fost supuse hipnozei au raportat, după şedinţa de radioterapie, dar şi la şase luni de la încheierea tratamentului, un grad de oboseală mult mai mic decât celelalte.

La rândul său, directorul Institutului Oncologic „Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca, Patriciu Achimaş – Cadariu, a explicat că un factor foarte important în tratamentul cancerului este calitatea vieţii pacientului şi uşurinţa cu care el reuşeşte să suporte o intervenţie chirurgicală şi efectele secundare nedorite ale chimioterapiei sau radioterapiei.

„Ne uităm tot timpul la supravieţuire, dar în acest timp ţinem cont şi de calitatea vieţii. Componenta psihică este extrem de importantă şi de aceea s-a născut specialitatea psihologia oncologică care este complementară tratamentului nostru. Scopul tratamentului oncologic este supravieţuirea pacientului, mesajul fiind că boala poate fi vindecată. Condiţia este ca ea să fie surprinsă în stadii incipiente. Dacă ne referim la boală avansată, avem două obiective, prelungirea supravieţuirii pe de-o parte, şi calitatea vieţii, de cealaltă parte. Tratamentele noastre – chirurgie, radioterapie, chimioterapie, afectează calitatea vieţii pacienţilor noştri, pentru că sunt extrem de agresive şi atunci suntem uneori într-o balanţă, pentru că dacă ştim că prelungim supravieţuirea, trebuie să ne gândim ce tratament utilizăm pentru a nu altera calitatea vieţii pacienţilor”, a precizat Achimaş, care a adăugat că studiul psihologilor clujeni arată ameliorări semnificative ale stării de bine a pacientelor.

Patriciu Achimaş a afirmat că la nivelul Clujului colaborarea dintre oncologi şi psihologi există de mai multă vreme şi va continua, tocmai pentru că s-a observat că tratamentele utilizate în cazurile de cancer sunt mai eficiente atunci când este rezolvată şi problema psihică.

Citeşte şi Un tratament revoluţionar ar putea combate cele mai grave forme de cancer

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cod galben de caniculă emis de ANM pentru 26 de județe! Mercurul din termometre va urca până la 36 de grade
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Uzina colosală de care s-a ales praful. A ajuns o ruină, e luată cu asalt de hoții de fier vechi, iar polițiștii nu fac față
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Imposibil de ascuns. A declarat chiar personal totul
Playsport.ro
De ce spune o jurnalistă celebră din SUA că după ce a vizitat toată Europa s-ar întoarce doar în Bucureşti şi...
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Se pregătește America să lovească instalația nucleară Fordo din Iran? Mișcările militare care sugerează o posibilă escaladare
wowbiz.ro
L-am găsit pe Irinel Columbeanu! Am aflat adevărul despre „dispariția” fostului afacerist. Ce se întâmplă, de fapt | EXCLUSIV
Spynews
Lino Golden și soția lui, Delia, s-au despărțit? Semnele care arată că cei doi foști concurenți de la Power Couple au probleme în relație
Spynews
De ce este considerat un erou pilotul avionului prăbușit în India. Cum ar fi reușit să evite cu prețul vieții o catastrofă
Evz.ro
Șoferi români, motiv de bucurie. Vor ajunge mai ușor în Vest
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
kanald.ro
O familie de ucraineni a fost ucisă de o rachetă iraniană. Aceștia veniseră în țară pentru a-și trata fetița bolnavă de cancer
Cancan.ro
Unde a fost găsit Irinel Columbeanu, după ce a fost dat dispărut de către apropiați. De ce avea telefonul închis de zile bune
Capital.ro
TAXE majorate în România. Ce pregătește Guvernul pentru români. Măsura ar putea intra în vigoare de la 1 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Sandra Izbașa la 35 de ani. Campioana s-a retras de mai bine de un deceniu
stirilekanald.ro
Profesoară de 30 de ani, arestată după ce a sedus un elev de 15 ani! Ar fi întreținut relații intime cu minorul chiar în incinta școlii
Ce dezvaluie despre tine purtarea gentii pe diagonala? Siguranta sau independenta
MediaFlux
Trump pornește războiul! Ultima avertizare dată de SUA
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Începe Programul Rabla 2025: cum te poți înscrie și câți bani poți obține