Mihnea Costoiu a discutat la NASA despre proiectul de cercetare de la Măgurele

Intensificarea cooperării în domeniul cercetării şi inovării, demararea unor programe de schimb de experienţă şi de mobilităţi academice la nivel de învăţământ superior au fost temele abordate de ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, la întâlnirea cu directorul Centrului pentru Zboruri Spaţiale Goddard, Christopher J. Scolese, din cadrul NASA.
Romania TV
13 iun. 2014, 14:13
Mihnea Costoiu a discutat la NASA despre proiectul de cercetare de la Măgurele

Potrivit unui comunicat al MEN remis vineri Agerpres, cei doi oficiali au mai discutat despre dezvoltarea proiectelor comune, convenite de cele două părţi, în urma vizitei anterioare a ministrului Costoiu la sediul NASA, în luna ianuarie a acestui an.

Partea americană şi-a reiterat interesul în legătură cu proiectul ELI-NP, realizat la Măgurele.

„În discuţii, un loc important l-a avut obiectivul dezvoltării parteneriatelor pentru sprijinirea, cu ajutorul cercetării spaţiale, a agriculturii inteligente, respectiv necesitatea unei cooperări mai eficiente pentru managementul dezastrelor naturale. Ministrul Mihnea Costoiu a abordat în cadrul întâlnirii subiectul participării ROSA (Agenţia Spaţială Română), în calitate de membru al ESA (Agenţia Spaţială Europeană) la programele comune cu NASA”, se arată în comunicatul MEN.

Întâlnirea a avut loc în cadrul vizitei efectuate de o delegaţie română, condusă de ministrul Mihnea Costoiu, în Statele Unite, în perioada 9 – 15 iunie, care a avut drept obiectiv dezvoltarea relaţiilor de cooperare dintre România şi SUA, în domeniul cercetării.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Marius Șumudică l-a văzut pe David Matei la națională și a pornit atacurile: „Unii îl certau pe Vochin. Acum să se ridice să le dea peste nas”
Capital.ro
Bani în plus pentru pensionari. Milioane de vârstnici vor beneficia de o majorare de la 1 iulie 2026
Playtech.ro
Ce monedă trebuie să alegi la POS în străinătate pentru a evita costurile suplimentare. Cum poți evita cursurile dezavantajoase
Adevarul
Scandalul ROBOR. Pot românii să își recupereze banii din rate? Ce spun experții
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Banciu a numit naționalele uriașe care ”vor dezamăgi total” la Mondial: ”Zero barat!”
MediaFlux
Hidroelectrica anunță schimbare la facturi. Vizează doar anumiți clienți, în funcție de data din contract
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți