Grupul lui Tăriceanu: Johannis i-a jignit pe liberalii care nu doresc fuziunea cu PDL

Grupul de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale afirmă, într-un comunicat de presă transmis vineri Agerpres, că preşedintele interimar al PNL, Klaus Johannis, i-a jignit pe colegii liberali care "nu împărtăşesc planurile de fuziune ale actualei conduceri interimare a PNL şi ale forţelor politice aflate sub tutela lui Traian Băsescu".
Romania TV
13 iun. 2014, 19:39
Grupul lui Tăriceanu: Johannis i-a jignit pe liberalii care nu doresc fuziunea cu PDL

”PNL s-a angajat pe drumul unificării dreptei, pe un drum european şi acest lucru i-a dus la disperare pe competitori’, a spus preşedintele interimar al PNL. Îi aducem la cunoştinţă domnului Johannis că nu PNL s-a angajat pe aşa-zisul drum de unificare a dreptei, ci conducerea demisionară a PNL. Îi mai reamintim că în urma rezultatelor nesatisfăcătoare de la alegerile pentru Parlamentul European, domnia sa a fost primul care şi-a recunoscut vinovăţia şi incompetenţa, prezentându-şi în mod onorabil demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL. Paradoxal, fără legitimitate şi împotriva Statutului partidului, conducerea demisionară, cea care a târât PNL pe un drum politic greşit, perseverează şi escaladează în eroare, împingând partidul spre dispariţie”, se afirmă în comunicatul menţionat.

Referitor la afirmaţia lui Johannis că „liberalismul trebuie să trăiască în PNL, şi nu în braţele unei formaţiuni cvasi-politice hrănite de PSD”, Grupul iniţiat de Tăriceanu răspunde că „fuziunea cu PDL, care avansează ca şi cum ar fi fost decisă deja de Congres, va marca sfârşitul PNL şi, pe cale de consecinţă, liberalismul va fi dat afară din casa sa construită cu 139 de ani în urmă, după care va fi înlocuit cu doctrina ‘haos’ a noului proprietar, Traian Băsescu”.

„Grupul nu este ‘hrănit’ de PSD, ci de dezacordul unui important număr de liberali vizavi de planul de desfiinţare a PNL, dirijat din umbră de mai mulţi ani de Traian Băsescu şi al cărui complice a devenit zilele acestea domnul Johannis. Toate încercările Preşedintelui României de a-şi asigura un suport politic după încheierea mandatului au eşuat şi acapararea PNL pare să fi devenit ultima sa soluţie. Astfel, el şi oamenii lui se vor putea ascunde în spatele a 139 de ani de prestigiu liberal şi vor încerca să facă uitate păcatele regimului Băsescu, care a fost renegat de electorat în două rânduri de alegeri. Din păcate, acest pericol nu a fost sesizat de un număr de colegi din PNL, printre care se află şi preşedintele interimar”, se afirmă în comunicatul Grupului de Iniţiativă.

De asemenea, referitor la susţinerea lui Johannis că alături de Tăriceanu au mers oameni care fie au părăsit partidul, au fost daţi afară sau au „frustrări”, Grupul de Iniţiativă menţionează că primarul sibian „nu poate înţelege sentimentele de nemulţumire profundă pe care le încearcă un adevărat liberal când vede cum PNL este dirijat spre dispariţie”. „Domnia sa nu spune că liberalii excluşi din PNL de Crin Antonescu au suferit această sancţiune tocmai pentru că s-au opus politicii aventuriere a conducerii demisionare. Domnia sa nu spune că o serie de colegi liberali au plecat de bunăvoie din PNL, tocmai pentru a salva de la dispariţie liberalismul sub acoperişul unui alt partid care să continue ceea ce nici comuniştii nu au reuşit să distrugă”, se arată în comunicat.

„Ameninţările voalate legate de excluderi viitoare din PNL pentru delictul de opinie contrară conducerii demisionare nu fac decât să confirme că viitorul congres nu este chemat să analizeze erorile care au dus la eşecul din alegeri şi nici să dezbată direcţia viitoare a PNL, ci că are un singur obiectiv, acela de a adopta o politică anti-liberală dirijată de la Cotroceni. Cu acelaşi prilej, domnul Klaus Johannis a afirmat că nu doreşte revenirea lui Călin Popescu-Tăriceanu în PNL, opinie clar exprimată şi care elimină pretextele ipocrite invocate până mai ieri de nerespectare a prevederilor statutare de către fostul premier liberal. Nu credem că miră pe nimeni teama domnului Johannis de competiţie reală la viitorul congres, pentru că în asemenea împrejurări victoria nu se câştigă doar cu o statură atletică, cu excluderi, cu ameninţări sau etichetări”, se mai arată în comunicatul Grupului de Iniţiativă.

DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
INNA și Alexandra Stan, mai mult dezbrăcate pe scenă, la Amsterdam! Publicul a fost în extaz! – GALERIE FOTO / VIDEO
Fanatik.ro
Cuvintele pe care poți să le rostești ca să adormi mai ușor atunci când ești stresat. Îți pot elibera mintea și te ajută să te relaxezi
Capital.ro
Întoarcerea lui Traian Băsescu. Cutremur total pentru prezidențiale
Playtech.ro
Plaja sălbatică din Bulgaria care arată ca în Thailanda. Pustie, curată și aproape de graniță
DailyBusiness
Răsturnare de situaţie, ce se întâmplă cu turul II al alegerilor. ULTIMA ORĂ
Adevarul
Trecutul mai puțin cunoscut al lui George Simion. „Era poreclit «balamuc». Un om alunecos, lipsit de scrupule”
wowbiz.ro
Ionuț Dolănescu a făcut accident în urmă cu puțin timp! Încă o lovitură pentru familia Mariei Ciobanu, chiar în ziua înmormântării soțului său
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Cât câștigă un casier la supermarket. Venituri neașteptate
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultima oră! Ionuț Dolănescu a făcut accident! În ce stare se află artistul
Cancan.ro
E oficial, se întoarce iarna în România. Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se taie 200 de lei de pe card. Decizie din 1 iulie pentru românii cu pensii sub 2.200 de lei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
Doi părinți, tineri români, în vârstă de 19 și 23 de ani, au fost găsiți morți în casă, în Germania: "Au fost împreună în baie, mult timp". Au plecat la muncă în străinătate cu doar câteva zile înainte de tragedie
Primul sondaj pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Ce procente au Nicușor Dan și George Simion: între ei e o diferență destul de mare
MediaFlux
Ministrul Muncii a dat vestea cea mare pentru 1,3 milioane de români: Au ieșit din risc de deprivare socială și risc de sărăcie extremă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Făgăduieli obligatorii pentru turul doi: ce-au uitat să promită Nicușor și Georgică înainte de marea finală