Vicepreşedintele CE are RĂU de SĂRĂCIE: Antonio Tajani cere să se ÎNCHIDĂ POARTA AUSTERITĂŢII

Vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisar pentru Industrie, Antonio Tajani, sfătuieşte ţările europene 'să închidă poarta', programelor de austeritate şi să se concentreze pe promovarea creşterii economice, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Romania TV
15 iun. 2014, 09:04
Vicepreşedintele CE are RĂU de SĂRĂCIE: Antonio Tajani cere să se ÎNCHIDĂ POARTA AUSTERITĂŢII

‘Sacrificiile fără creştere economică sunt inutile, fac rău. Este important să se închidă poarta austerităţii şi să se lucreze mai mult pentru creştere economică’, a declarat Tajani la Asuncion, Paraguay, ultima sa oprire dintr-o vizită care a cuprins şi Panama şi Argentina.

Comisarul european pentru Industrie şi Antreprenoriat, care va renunţa la funcţie în iulie pentru a intra în Parlamentul European, a subliniat că Vechiul Continent este ‘aproape de finalul crizei’ şi că acum prioritatea trebuie să fie ‘să se lucreze mai mult pentru economia reală’.

Tajani a spus că este imposibil să se reducă datoria publică, care ‘a explodat’ în urnele ţări europene din cauza crizei, dacă nu există creştere, şi, pentru aceasta, a cerut să fie încurajată ‘reindustrializarea’ Europei şi să fie reduse sacrificiile cerute de guverne cetăţenilor.În acest sens, a menţionat rolul întreprinderilor mici şi mijlocii ca principale surse de locuri de muncă, precum şi importanţa investiţiilor în inovare.

Nu putem lăsa America Latină Chinei

Tajani s-a întâlnit cu preşedintele Paraguayului, Horacio Cartes, şi a participat la un forum al antreprenorilor din Paraguay şi al reprezentanţilor a 20 de companii europene, care l-au însoţit în această vizită.

În intervenţia sa, a cerut ca Europa să acorde mai multă atenţie Americii Latine. ‘Nu putem lăsa America Latină Chinei’, a afirmat el. Într-un interviu ulterior acordat presei, Tajani a explicat că Europa s-a uitat mult la China şi Rusia în trecut, ceea ce nu a fost greşit, dar consideră că trebuie să se orienteze şi spre Africa şi America Latină, potrivit Agerpres.

‘Nu putem să lăsăm regiuni competitorilor noştri”, a spus Tajani, menţionând că nu este vorba despre ‘o nouă colonizare’ ci despre consolidarea relaţiilor de prietenie. ‘America Latină agreează o prezenţă mai puternică a companiilor europene’, fiindcă acestea aduc calitate prin produsele lor.

În ceea ce priveşte viitoarea reluare a negocierilor unui acord comercial cu Mercosur, Tajani a spus că Europa aşteaptă să primească oferte de la Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay, ţările din bloc interesate de subiect.

Oficialul european a dat asigurări că Uniunea Europeană vrea să finalizeze discuţiile ‘ cât mai rapid posibil’.Deşi în ultimele luni unii analişti au afirmat că Argentina era ţara cea mai reticentă la negocieri, Tajani a spus că, în timpul vizitei sale la Buenos Aires, toate persoanele cu care a discutat au fost în favoarea acordului, inclusiv cancelarul Hector Timerman, potrivit Agerpres.

Europa negociază, în acelaşi timp, un acord de liber schimb şi cu Statele Unite. ‘Îl vom semna în 2015’, a spus Tajani, precizând că există ‘voinţă politică’ în acest sens. Acest proces poate ajuta şi negocierilor cu Mercosur, a spus Tajani, deoarece va crea cea mai mare zonă de comerţ liber de pe Planetă, cu reguli comune, un spaţiu din care ţărilor sud-americane nu le-ar plăcea să fie excluse.

Europa nu poate închide poarta Rusiei

Comisarul european s-a referit şi la situaţia din Ucraina, unde au loc confruntări între forţele militare şi separatiştii pro-ruşi.

În opinia sa, Europa nu poate ‘închide poarta Rusiei’, în pofida ‘erorilor’ Moscovei. ‘Poziţia Europei nu coincide cu cea a Statelor Unite’, din cauza prezenţei multor companii europene în Rusia şi pentru că o cantitate de 30% din petrolul şi gazul consumate în Europa provine din această ţară, a punctat Tajani.
‘Este important să fim foarte prudenţi şi să găsim o soluţie diplomatică’ la conflict, a adăugat el.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
„Îți aduci aminte prima voastră interacțiune?” Simona Halep a vorbit despre relația care i-a schimbat viața
Capital.ro
Facturile românilor, tot mai greu de achitat. Una din cinci familii nu își mai acoperă cheltuielile din salariu
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Putin amenință Europa cu atacuri nucleare. Rusia, pregătită să folosească focoasele strategice
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte