Firmele care creează locuri de muncă la sat, scutite de plata contribuţiilor sociale

Angajatorii care creează locuri din muncă în mediul rural ar putea fi scutiţi de plata contribuţiei sociale pe o perioadă de 24 de luni, potrivit unei propuneri legislative adoptate tacit de Senat. Ca să poată fi aplicată această măsură, proiectul trebuie adoptat şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Romania TV
18 iun. 2014, 10:01
Firmele care creează locuri de muncă la sat, scutite de plata contribuţiilor sociale

Propunerea prevede ca „angajatorii care creează noi locuri de muncă în mediul rural, prin înfiinţarea sau dezvoltare de întreprinderi mici şi mijlocii şi încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată sunt scutiţi pe o perioadă de 24 de luni de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă persoanelor încadrate, cu obligaţia menţinerii acestora în activitate cel puţin 4 ani”.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 76 din 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă a fost iniţiată de doi senatori, unul liberal şi altul social democrat, iar Senatul este prima cameră sesizată. 

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Alertă de căldură extremă în România! ANM a anunțat un nou val de temperaturi de 39 de grade
Fanatik.ro
Vasile Mogoş, cu ultraşii în peluză la Universitatea Craiova – Levski: „Am plâns când am plecat de pe Oblemenco” Ce vrea să facă la finalul meciului
Capital.ro
Bilete de tratament balnear pentru august 2026. Casa de Pensii a început distribuirea. Câte locuri au fost repartizate
Playtech.ro
Reguli noi pentru prima de carieră didactică 2026. Ce document trebuie încărcat obligatoriu în aplicația STS
Adevarul
Concursul pentru directorii de școli revine, dar nu va aduce liderii de care are nevoie educația
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
107 de milioane de lei! Fostul patron de la FCSB are un succes imens
MediaFlux
PAPARAZZI Gogoașă de la Trăsniți în NATO, șofer de ridesharing! Mașina de zeci de mii de euro pe care o conduce prin București fostul actor FOTO
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România