Mihai Sturzu: Macovei, Iohannis şi Antonescu susţin un regim corupt

Preşedinte TSD, deputatul Mihai Sturzu, îi acuză pe Monica Macovei, Klaus Iohannis şi Crin Antonescu ca suţin un regim corupt.
Iulian Tudor
20 iun. 2014, 11:57
Mihai Sturzu: Macovei, Iohannis şi Antonescu susţin un regim corupt

„Ce se întâmplă zilele acestea ne demonstrează cât de independentă este Justiția și cine își dorește cu adevărat o Justiție independentă! Monica Macovei și restul talibanilor portocalii, atât politicieni cât și jurnaliști, Klaus Iohannis, Crin Antonescu și restul „politicienilor de dreapta”, au promovat subiectul independenței Justiției, i-au declarat iubire veșnică, dar asta doar atunci când a fost vorba de campania electorală sau au vrut să își atace adversarii. Acum, când e vorba de oameni din familia președintelui Băsescu, când fratele acestuia este reținut de DNA, toți cei pe care i-am menționat mai deveme caută să se ascundă. N-am văzut-o pe Monica Macovei să facă scandal în Parlamentul European, să solicite demisia președintelui Băsescu pentru că fratele său a luat o sumă foarte mare de bani pentu a interveni în Justiție, nu l-am văzut pe Iohannis să ceară demisia partenerului său din umbră, cât despre Antonescu, principala sa grijă este PSD, nu faptul că justiția este grav afectată de faptul că fratele celui care numește în funcție judecători și procurori este implicat într-un astfel de scandal. De asemenea, aceștia ar trebui să se uite în propria grădină și să ne spună care e povestea lui Marian Căpățână și cum e cu banii dați de Bercea Mondial pentru campaniile electorale ale PDL.

Acești oameni nu au luptat pentru independența Justiției, ci doar s-au folosit de acest subiect în bătăliile lor politice. Românii văd acum cine sunt cu adevărat și cum o parte din ei, și aici mă refer în special la foști și actuali membri ai PDL și apropiați ai lui Traian Băsescu, au căutat să îngenunchieze Justiția, nu să o elibereze. Mircea Băsescu a putut face ceea ce a făcut doar pentru că fratele său este Președintele României, iar din acest motiv Traian Băsescu ar trebui să își dea demisia”, a precizat Mihai Sturzu, preşedintele TSD.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
După Olaru, FCSB poate pierde un alt titular. Gigi Becali a acceptat oferta dintr-o țară aflată în plin război
Capital.ro
Proprietarii care cumpără apartamente noi trebuie să verifice acest sistem. Lipsa lui poate aduce probleme grave: Este obligatoriu
Playtech.ro
Falimentul firmei poate obliga salariatul să dea banii înapoi? Situația zilelor libere plătite în avans
Adevarul
Băsescu apără decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Veștea premier, dar îi reproșează o greșeală. Ce îi transmite lui Bolojan
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Despărțire la CFR Cluj după o discuție cu Dan Petrescu: ”Ne-am strâns mâna și ne-am văzut fiecare de drum”
MediaFlux
Bani și teren gratuit pentru tineri. Comisia Europeană va prezenta soluțiile de sprijin pe 18 și 19 iunie
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți