Serghei Lavrov: Rusia e îngrijorată de intensificarea operaţiunii militare ucrainiene

Rusia este preocupată de 'intensificarea' operaţiunii militare ucrainiene, în pofida planului de pace şi încetării unilaterale a focului din partea Kievului, a declarat, sâmbătă, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, în timpul vizitei sale în Arabia Saudită, informează AFP, citat de Agerpres.
Romania TV
21 iun. 2014, 14:19
Serghei Lavrov: Rusia e îngrijorată de intensificarea operaţiunii militare ucrainiene

‘Faptul că aşa-zisa operaţiune antiteroristă (din Ucraina) cunoaşte o intensificare, în paralel cu avansarea planului de pace, este un lucru extrem de alarmant şi îngrijorător’, a declarat Lavrov.

Potrivit ministrului de externe al Rusiei, ‘teritoriul rus a fost deja vizat de tiruri şi au existat răniţi şi pagube’. ‘Nu ştim care va fi soarta celor care au fost răniţi de tiruri de mortier’, a mai spus ministrul rus.

În acelaşi context, Lavrov a declarat că planului de pace al preşedintelui Petro Poroşenko îi lipseşte un ‘element esenţial, cel al negocierilor’, (planul) fiind ‘radical diferit de declaraţia din 17 aprilie de la Geneva, care a fost susţinută de partenerii occidentali (ai Rusiei) şi de autorităţile ucrainene, cel puţin verbal, şi care a fost semnat de aceştia’.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș exclamă după U Cluj – FCSB 1-0: „Gigi Becali a învățat fotbal! Reghecampf, euforie neargumentată”
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT