Două persoane, salvate în Florida după ce au înotat timp de peste 14 ore

Două persoane au fost salvate sâmbătă de lângă Hallandale Beach, localitate în sudul Floridei, după ce au căzut din barca în care se aflau şi au fost nevoiţi să înoate în mare timp de peste 14 ore, informează EFE.
Iulian Tudor
22 iun. 2014, 05:43
Două persoane, salvate în Florida după ce au înotat timp de peste 14 ore

Potrivit unui comunicat al pazei de coastă, Sean McGovern şi Mellisa Morris, ambii în vârstă de 52 de ani, au fost văzuţi înotând în apele de lângă Hallandale Beach. Cei doi au fost salvaţi de un detectiv şi de un pompier, care se aflau la pescuit, nefiind în timpul programului, scrie Agerpres care citează ziarul Sun Sentinel.

Salvatorii i-au văzut pe cei doi înotând la circa 7 mile faţă de ţărm, dând din mâini pentru a fi reperaţi şi fără a avea veste de salvare sau dispozitive de comunicaţie.

Ambarcaţiunea de 9,15 metri de pe care au căzut cei doi a pornit din Cayo Largo, în sudul Floridei, vineri după-amiază, iar Sean şi Mellisa au căzut în apă în seara aceleiaşi zile, fiind purtaţi de curenţi timp de 14 ore. După ce i-au salvat, detectivul şi pompierul au sunat la Paza de Coastă, care i-a transportat pe cei doi la mal, cu uşoare simptome de hipotermie şi cu ciupituri de meduză.

Citeşte şi Tânăr salvat de la înec în barajul de la Mihăileşti cu un skijet

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Momente dramatice pentru Ștefan Baiaram: tatăl său a făcut dublu infarct şi se află în stare critică!
Capital.ro
Hackerii au găsit o metodă prin care pot păcăli milioane de oameni. Peste 80% dintre atacurile de inginerie socială folosesc deja această tehnologie
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT