Mircea Roşca: PNL Prahova îl susţine pe Klaus Johannis pentru preşedinţia PNL

Organizaţia Partidului Naţional Liberal (PNL) Prahova îl va susţine pe Klaus Johannis la preşedinţia partidului, cea mai mare parte a delegaţilor care vor fi prezenţi la congres urmând să îi dea acestuia votul, opţiunea a trei dintre ei fiind însă necunoscută, a afirmat, marţi, preşedintele liberalilor prahoveni, Mircea Roşca, citat de Agerpres.
Marius Neagu
24 iun. 2014, 15:03
Mircea Roşca: PNL Prahova îl susţine pe Klaus Johannis pentru preşedinţia PNL

„Prahova va avea 43 de delegaţi la congres. 40 îl vor susţine pe Klaus Johannis la preşedinţia partidului. Nu cunosc părerea a trei dintre colegii care şi-au arătat alte intenţii vizavi de opţiunea lor politică”, a declarat Mircea Roşca.

Întrebat care sunt cei trei a căror opţiune nu este cunoscută, acesta i-a indicat pe deputaţii care s-au afiliat grupului de iniţiativă al lui Călin Popescu-Tăriceanu, respectiv Graţiela Gavrilescu, Nicolae Alexandri şi Sorin Teju.

Organizaţia judeţeană a PNL nu a făcut propuneri de modificare a statutului, a adăugat sursa citată.

În ceea ce priveşte trecerea PNL la Partidul Popular European (PPE), Roşca s-a declarat în favoarea acestui demers, arătând că el reprezintă o garanţie a susţinerii din partea puterii.

„Eu sunt pentru, chiar mai hotărât decât alţii, poate. (…) Cel mai important este că ALDE e un grup cu o doctrină de centru stânga. PPE este o formaţiune politică, este un grup în Parlamentul European cu o doctrină de centru-dreapta. În 2003, o echipă largă de liberali de frunte ai PNL a făcut tot posibilul pentru a adera la această familie. (…) Trecerea noastră la PPE este o garanţie că avem susţinerea puterii, este o garanţie vizavi de proiectul mare de dreapta pe care vrem să îl consolidăm alături de o familie de centru-dreapta ca doctrină care ne va ajuta să ducem la capăt tot ceea ce ne-am propus”, a explicat preşedintele PNL Prahova.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Sabin Ilie a „explodat” în direct: „Sunt jucători care nu știu să stea în teren. Doamne, iartă-mă!”
Capital.ro
PNL Iaşi rupe definitiv alianța cu PSD. Liberalii cer schimbarea viceprimarului și anunță o nouă direcție politică
Playtech.ro
Te pensionezi, dar continui să lucrezi. Când poate fi recalculată pensia pentru anii munciți după pensionare
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România