Ce riscă NICOLAS SARKOZY după ce a fost acuzat de TRAFIC de INFLUENŢĂ şi CORUPŢIE

Fostul preşedinte francez NICOLAS SARKOZY riscă o pedeapsă de cinci ani de închisoare şi o amendă de 500.000 de euro pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi până la 10 ani de închisoare pentru corupţie activă, fapte pentru care a fost pus sub acuzare marţi noaptea, relatează miercuri publicaţia Le Monde.
Filip Stan
02 iul. 2014, 09:21
Ce riscă NICOLAS SARKOZY după ce a fost acuzat de TRAFIC de INFLUENŢĂ şi CORUPŢIE

Nicolas Sarkozy, care a petrecut 15 ore în arest, a mai fost pus sub acuzare pentru obţinerea de informaţii prin încălcarea secretului profesional. De asemenea, fostul şef al statului francez riscă şi o amendă de 500.000 de euro.

Infracţiunea de trafic de influenţă este reglementată de articolul 433-2 din Codul Penal francez. Acest articol vizează ‘solicitarea sau agrearea, în orice moment, direct sau indirect, de oferte, promisiuni, cadouri sau avantaje din partea unor persoane pentru el însuşi sau pentru o altă persoană, pentru a abuza de influenţa sa reală sau presupusă în vederea obţinerii de distincţii de la o autoritate sau administraţie publică, de locuri de muncă, contracte sau orice altă decizie favorabilă’, potrivit Agerpres.

Delictul de corupţie activă este prevăzut în articolul 433-1 din Codul Penal francez. Potrivit unuia dintre ziariştii publicaţiei citate, acest delict este ‘stadiul superior al traficului de influenţă’.

În cazul în care este condamnat, Nicolas Sarkozy riscă de asemenea – potrivit unui document publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei francez -, în baza articolului 432-17 din Codul penal, să primească o pedeapsă suplimentară ce prevede decăderea din drepturile civile, interzicerea exercitării unei funcţii publice sau a unei profesii şi excluderea de pe listele electorale pentru o perioadă limitată.

Sarkozy a mai fost pus sub acuzare într-un alt dosar, numit ‘Afacerea Bettencourt’, însă a beneficiat de neînceperea urmării penale.

Citeşte şi ÎNREGISTRĂRI SCANDALOASE între Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni, date publicităţii

Avocatul lui Nicolas Sarkozy, Thierry Herzog, şi înaltul magistrat de la Parchetul General al Curţii de Casaţie, Gilbert Azibert, l-au precedat în biroul judecătorilor care le-au adus la cunoştinţă punerea sub acuzare în acest dosar.

Justiţia încearcă să stabilească dacă Nicolas Sarkozy, prin intermediul lui Thierry Herzog, a încercat să obţină informaţii acoperite de secretul profesional într-o decizie aşteptată a Curţii Supreme în afacerea Bettencourt. În schimb, lui Gilbert Azibert i s-ar fi promis o intervenţie pentru a i se obţine un post de prestigiu în Monaco.

Nimeni nu este mai presus de lege

În urma scandalului de corupţie ce îl vizează pe fostul preşedinte francez, premierul francez Manuel Valls a descris ca fiind grave acuzaţiile aduse fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy şi unor judecători importanţi în cadrul unei investigaţii pentru corupţie, relatează miercuri DPA, citată de Agerpres.

‘Aceasta este o situaţie gravă’, a declarat Valls pentru BFMTV. El a subliniat că sistemul de justiţie francez lucrează complet independent şi Sarkozy este nevinovat până când i se dovedeşte vinovăţia în acest dosar. În orice caz, ‘nimeni nu este mai presus de lege’, a subliniat şeful guvernului francez.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Totul pentru Liga Campionilor! Cum joacă U Craiova cu Dinamo. Coelho schimbă toată echipa. Exclusiv
Capital.ro
Pensie 2026. Actele care pot aduce bani în plus chiar și după pensionare. Când se poate cere recalcularea
Playtech.ro
Cum îți dai seama că pensia a fost calculată greșit. Ce perioade de muncă sunt omise cel mai des la calculul pensiei
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
ANAF începe să emită deciziile de impunere pentru o categorie de români. Cine trebuie să se prezinte la unitatea fiscală începând de luni, 27 iulie
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România