ADMITERE FACULTATE 2014. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi organizează admitere online

ADMITERE FACULTATE 2014 IAŞI. Conducerea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iaşi organizează, în premieră, înscrieri online la facultate, candidaţii interesaţi de admitere având astfel ocazia să depună actele şi să afle rezultatele direct de pe site-ul universităţii.
Romania TV
02 iul. 2014, 14:42
ADMITERE FACULTATE 2014. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi organizează admitere online

Vasile Işan, rectorul UAIC, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că sesiunea de înscrieri va avea loc atât la sediul facultăţilor, cât şi online, în perioada 16-21 iulie, pentru studii de licenţă, şi 16-25 iulie pentru studii de master.

Proaspeţilor absolvenţi de liceu Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ le oferă 3.415 locuri fără taxă şi 2.000 de locuri cu taxă. Pentru anul universitar 2014-2015, oferta academică cuprinde 72 de programe de studiu de la 15 facultăţi, atât din domeniul ştiinţelor reale, cât şi din domeniul ştiinţelor socio-umane.

Potrivit reprezentantului UAIC, locurile la buget disponibile pentru fiecare facultate sunt: Facultatea de Biologie: 165 de locuri, Facultatea de Chimie: 120 de locuri, Facultatea de Drept – 200 de locuri, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor- 856 de locuri, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport – 75 de locuri, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice – 250 de locuri, Facultatea de Fizică – 105 locuri, Facultatea de Geografie şi Geologie – 271 de locuri, Facultatea de Informatică – 275 de locuri, Facultatea de Istorie – 100 de locuri, Facultatea de Litere: 408 locuri, Facultatea de Matematică – 110 locuri, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – 315 locuri, Facultatea de Teologie Ortodoxă – 130 de locuri, Facultatea de Teologie Romano-Catolică – 35 de locuri.
‘Toate cele 15 facultăţi vor lua în considerare notele obţinute la examenul de Bacalaureat – fie media, fie anumite probe, dar o parte dintre acestea au şi probe suplimentare. Astfel, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, candidaţii vor susţine probe sportive, respectiv un test la Biologia de clasa a 11-a pentru specializarea de Kinetoterapie. La Facultatea de Informatică, candidaţii vor trebui să treacă peste o probă de matematică sau informatică, la alegere, în timp ce la Facultatea de Drept candidaţii vor susţine un test de limba română, ce va conta în proporţie de 50%. Pentru specializările de Pedagogie în învăţământul primar şi universitar şi pentru Teologie ortodoxă pastorală şi Teologie romano-catolică pastorală, candidaţii vor susţine probe de specialitate’, a explicat Vasile Işan.
Studenţilor care optează pentru învăţământul la distanţă, Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ le pune la dispoziţie 774 de locuri pentru unele specializări de la facultăţile de Drept, Economie şi Administrarea Afacerilor, Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Istorie, respectiv Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei.
Pentru înscrierile online, candidaţii vor putea să îşi facă un cont pe baza adresei de email, după care să completeze online fişa de înscriere şi să încarce, în formă scanată, toate documentele cerute. Folosind sistemul de înscriere prin Internet, candidaţii vor putea să urmărească pas cu pas situaţia dosarului lor şi să primească, individual, confirmare oficială.
Înscrierea online este practicată cu succes de mai mulţi ani la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, iar în 2014 facilitatea va fi disponibilă pentru toate facultăţile UAIC, cu excepţia celei de Educaţie Fizică şi Sport.

Platforma de înscrieri va putea fi folosită şi de către candidaţii la admiterea la master, în perioada 16-25 iulie. Absolvenţii care doresc să îşi continue studiile după terminarea facultăţii vor avea la dispoziţie, în acest an, 2.300 de locuri bugetate şi 1.200 de locuri cu taxă.
Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România, cu o tradiţie de aproape 155 de ani. Studenţii Universităţii beneficiază, încă din anul I, de acces la cazare, sprijin financiar pentru cei cu rezultate bune la învăţătură, stagii de practică în domeniul ales şi burse de studiu în străinătate.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
„M-am trezit plângând, nu pot să cred…!“ Dezvăluirea emoționantă a lui Vasile Mogoș după despărțirea de Universitatea Craiova
Capital.ro
Cât costă benzina și motorina miercuri, 24 iunie 2026. Unde găsesc șoferii cei mai ieftini carburanți din România
Playtech.ro
Mai multe avioane europene, verificate de urgenţă de autorităţi din cauza unor fisuri la structura aripilor. Ce risc există pentru zboruri
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Prunea și Dănuț Lupu, dați jos din autocarul lui Dinamo și lăsați pe marginea drumului! Cum îl înfuriaseră pe antrenor: ”Noi am plecat”
MediaFlux
Horoscop 24 iunie: O zi a alegerilor inspirate și a întâlnirilor care pot schimba planuri de viitor
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?