Guvernul va adopta marţi o hotărâre privind ajutorarea sinistraţilor

Premierul Ungureanu i-a convocat, luni seară, pe miniştrii Transporturilor, Administraţiei şi Internelor, Apărării Naţionale, Mediului, Educaţiei şi Economiei la Palatul Victoria pentru a analiza situaţia generată de căderile abundente de zăpadă. Ajutoarele umanitare pentru sinistraţi vor fi acordate printr-o hotărâre de Guvern ce va fi adoptată marţi, iar posibila sistare a exporturilor de energie electrică va fi decisă mâine.
Romania TV
13 feb. 2012, 17:49
Guvernul va adopta marţi o hotărâre privind ajutorarea sinistraţilor

“Principala mea preocupare este legată de gestionarea şi soluţionarea problemelor provocate de ninsorile masive, de viscol şi ger. Mă preocupă situaţia oamenilor care sunt încă izolaţi din cauza zăpezii. Mâine (n.r. marţi), vom formaliza din punct de vedere juridic, printr-o Hotărâre de Guvern, o decizie luată în urmă cu câteva zile. Este vorba despre ajutoare umanitare pentru cei afectaţi de căderile abundente de zăpadă din judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi şi Vrancea, ajutoare distribuite deja de militari”, a declarat premierul Mihai Răzvan Ungureanu, citat de către biroul de presă al Guvernului.

Ministrul Gabriel Berca l-a informat pe premier că peste 10.000 cadre ale MAI acţionează în teren cu peste 1.900 de utilaje autospeciale şi mijloace tehnice.

Potrivit informaţiilor oferite de ministrul de Interne, sunt 32 de localităţi din 6 judeţe în care energia electrică nu mai este furnizată, situaţie ce afectează 17.000 de consumatori fiind afectaţi.

Guvernul va analiza o hotărâre privind unele măsuri de siguranţă pe piaţa de energie electrică, act normativ prin care Transelectrica va putea limita sau sista temporar livrările de energie electrică la export, astfel încât să nu existe probleme în alimentarea cu energie electrică a populaţiei şi consumatorilor industriali interni„, se arată în comunicatul biroului de presă de la Palatul Victoria.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Alexandru Nazare l-a informat pe primul-ministru că, la ora 17.30, erau 45 drumuri naţionale şi autostrăzi închise circulaţiei, 19 drumuri şi autostrada A1 cu restricţii de circulaţie, 7 linii de cale ferată închise şi 330 trenuri anulate, iar 12 porturi erau închise.

În cursul zilei de marţi, cursurile vor fi suspendate integral, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, în şcolile din 12 judeţe (Argeş, Buzău, Călăraşi, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa Mehedinţi, Olt, Prahova, Vrancea) şi în municipiul Bucureşti, a anunţat, la rândul său, Cătălin Baba, ministru al Educaţiei.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
Gigi Becali, veste mare de la sfătuitorul său: „Mirel Rădoi s-ar întoarce la FCSB!”
Capital.ro
O diferență importantă între bursele elevilor. Cine trebuie să depună cerere și cine nu
Playtech.ro
Obiectul neobișnuit găsit de un șofer la cheia mașinii după ce a cumpărat-o. 'Tocmai ajunsesem acasă'. Angajații au explicat ce face
Adevarul
Fostul șef al armatei ucrainene avertizează: armele noi nu pot câștiga un război cu strategii vechi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
EL este stomatologul din Timișoara găsit ÎMPUȘCAT în ca... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Stelei îl contrează pe Gică Popescu: ”Unde te-ai ascuns, băi, băiatule?”
MediaFlux
Înmormântarea Mădălinei Apostol. Iubita lui Nick Rădoi, condusă pe ultimul drum. Omul de afaceri a ajuns la biserică | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte