Ciprul a comemorat patru decenii de la lovitura de stat care a provocat invazia armatei turce

Potrivit unor istorici, principalul artizan al loviturii de stat împotriva preşedintelui de atunci al Ciprului, arhiepiscopul Macarie al III-lea, a fost generalul grec Dimitrios Ioannidis. Acesta din urmă îl considera pe Macarie vinovat pentru lipsa de progrese în realizarea Uniunii Grecia – Cipru, o iniţiativă susţinută în ambele ţări din anii 1930, când Ciprul încă era colonie britanică.

Ioannidis fusese anterior şi unul dintre liderii loviturii de stat de pe 21 aprilie 1967, care a adus la putere în Grecia ‘Dictatura coloneilor’. El se numără printre personajele cele mai sinistre ale acestui regim, întrucât a ordonat torturarea şi execuţia a numeroşi opozanţi.

Pe data de 15 iulie 1974, blindatele Gărzii Naţionale cipriote au atacat palatul prezidenţial din Nicosia, după ce ocupaseră aeroportul capitalei şi sediul postului naţional de radio. La acest post s-a anunţat apoi că arhiepiscopul Macarie a fost ucis, dar el reuşise de fapt să supravieţuiască atacului şi s-a deplasat în oraşul Paphos. De acolo, la un post de radio privat, el a transmis concetăţenilor săi un mesaj în care a încercat să-i încurajeze, pretinzând că lovitura de stat a eşuat. Dar două zile mai târziu s-a refugiat la o bază militară britanică, de unde a plecat la Londra.

În acest timp, autorităţile de la Ankara au devenit tot mai preocupate de soarta ciprioţilor turci, ce reprezentau 18% din populaţia insulei, mai ales că naţionaliştii ciprioţi greci aveau în vederea alipirea acesteia la Grecia. În consecinţă, guvernul turc a decis să intervină, iar în dimineaţa zilei de 20 iulie un puternic dispozitiv al armatei turce a invadat partea de nord a Ciprului, ocupând până la jumătatea lunii august un teritoriu echivalent cu 37% din suprafaţa insulei. Ulterior, ciprioţii greci au fost expulzaţi din această zonă.

Dictatura coloneilor avea să se sfârşească în acelaşi an, dar divizarea Ciprului în Republica Cipru, singura recunoscută pe plan internaţional, şi aşa-numita Republică Turcă a Ciprului de Nord, a rămas până în ziua de azi, în ciuda numeroaselor eforturi internaţionale pentru reconcilierea celor două comunităţi.