AVION DOBORÂT UCRAINA: Separatiştii INTERZIC accesul străinilor. Reacţie DURĂ a SUA

AVION DOBORÂT UCRAINA: Separatiştii proruşi sunt de acord să permită accesul anchetatorilor internaţionali în zona din estul Ucrainei unde joi s-a prăbuşit un avion de linie malaezian având 298 de persoane la bord, a anunţat vineri Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), relatează AFP.
Filip Stan
18 iul. 2014, 06:45
AVION DOBORÂT UCRAINA: Separatiştii INTERZIC accesul străinilor. Reacţie DURĂ a SUA

AVION DOBORÂT UCRAINA: În timpul unei videoconferinţe a ‘grupului de contact’ pentru criza din Ucraina (format din OSCE, Ucraina şi Rusia), care a avut loc cu participarea insurgenţilor, aceştia din urmă au acceptat să ofere acces unei comisii naţionale de anchetă, cuprinzând anchetatori internaţionali, a indicat OSCE într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, insurgenţii s-au angajat să coopereze ”cu autorităţile competente ale Ucrainei cu privire la toate chestiunile practice” ce vor apărea în cadrul anchetei şi al operaţiunii de recuperare a rămăşiţelor pământeşti ale celor aflaţi în avion.

La rândul său, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut joi noaptea o ‘anchetă internaţională completă şi transparentă’ privind prăbuşirea avionului de linie malaezian în estul Ucrainei. ‘Este clar că e nevoie de o anchetă internaţională completă şi transparentă’, a afirmat el.

Avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines plecat de la Amsterdam cu destinaţia Kuala Lumpur s-a prăbuşit joi în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de separatiştii proruşi. Aeronava a fost doborâtă de o rachetă sol-aer, a cărei provenienţă este încă incertă, după cum au indicat pentru AFP responsabili americani.

Compania Malaysia Airlines a anunţat că a pierdut contactul cu zborul MH17 la ora 14:15 GMT, la circa 60 de kilometri de graniţa ruso-ucraineană.

Catastrofa survine după ce săptămâna aceasta au fost doborâte în zona de confruntări armate din estul Ucrainei două avioane ale armatei ucrainene, un aparat de transport An-26 şi unul de atac SU-25, guvernul de la Kiev acuzând direct Rusia pentru doborârea acestora.

Acesta este al doilea dezastru aerian în mai puţin de cinci luni în care este implicat un avion al companiei Malaysia Airlines. Pe 8 martie, un avion Boeing 777 având 239 de persoane la bord a dispărut în timpul unui zbor Kuala Lumpur – Beijing. În pofida operaţiunilor ample de căutare în Oceanul Indian, până în prezent nu a fost găsită vreo urmă a aeronavei. 

Statele Unite ale Americii au cerut joi o ‘încetare a focului imediat’ în Ucraina pentru a permite o anchetare fără obstrucţii a cauzelor prăbuşirii avionului malaiezian în această ţară, informează AFP.

‘Cerem tuturor părţilor implicate – Rusia, separatiştii proruşi şi Ucraina – să susţină o încetare a focului imediat pentru a permite anchetatorilor internaţionali un acces sigur şi fără piedici la locul prăbuşirii avionului şi cu scopul de a facilita recuperarea rămăşiţelor corpurilor’, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
S-a întâlnit cu Dan Petrescu și a rămas uimit de cum arată antrenorul după problemele medicale avute: „Vă spun foarte sincer”
Capital.ro
Dezvăluire despre Traian Băsescu. Ion Cristoiu a spus tot. Ordinul dat de fostul președinte: S-a pus la cale operațiunea
Playtech.ro
De ce nu iese maioneza de post pufoasă. Ce ingredient strică totul
Adevarul
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ea este Adriana, tânăra care și-a pierdut viața în Italia. Aceasta a pătruns pe sensul opus și s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Mesaj exploziv din partea fostului antrenor al Craiovei: ”Mirel a plecat plângând, i s-a luat șansa la titlu și a fost lucrat fără să poată spune adevărul. Slugoii și maimuțoii din jurul lui Mike au jubilat că au scăpat de el”
MediaFlux
Tichete pentru plata facturilor la energie. Câți români au primit cardurile în realitate
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul