Bulgaria NU mai are PREMIER: Plamen Oreşarski s-a ţinut de cuvânt şi a DEMISIONAT

Primul-ministru bulgar, Plamen Oreşarski, şi-a dat miercuri demisia, respectându-şi promisiunea anterioară că va face acest lucru între 23 şi 25 iulie pentru a permite aplicarea acordului convenit de partidele politice în vederea organizării alegerilor legislative anticipate, relatează agenţia Reuters.
Romania TV
23 iul. 2014, 16:23
Bulgaria NU mai are PREMIER: Plamen Oreşarski s-a ţinut de cuvânt şi a DEMISIONAT

Premierul bulgar Plamen Oreşarski a demisionat. Numit premier în luna mai anul trecut, socialistul Plamen Oreşarski s-a confruntat cu numeroase manifestaţii de stradă, la fel ca şi Executivul precedent condus de conservatorul Boiko Borisov, criza politică fiind dublată în ultima vreme de o gravă criză a sistemului bancar. Rezultatele foarte slabe obţinute de Partidul Socialist la alegerile europarlamentare au grăbit căderea guvernului.

În urma consultării formaţiunilor politice, preşedinte Rosen Plevneliev a anunţat la sfârşitul lunii iunie dizolvarea parlamentului începând cu data de 6 august şi organizarea alegerilor anticipate pe 5 octombrie.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Halucinant! Oana Ciocan nu știa că e despărțită de Jador! A aflat din presă. Declarații exclusive de la fosta cântărețului
Fanatik.ro
Mircea Lucescu, vrăjit de un fotbalist care a jucat două meciuri ca titular în 2026! Cine poate fi surpriza selecționerului la meciul cu Turcia
Capital.ro
Adevărul despre banii lui Călin Georgescu. Cum își câștigă, de fapt, existența: Refuz să trăiesc așa
Playtech.ro
Ce joburi vor dispărea și ce meserii vor aduce bani mulți în viitor. Domeniile care vor avea cea mai mare cerere
Adevarul
Israelul a distrus avionul privat al lui Khamenei. Informații contradictorii despre locația și starea noului lider suprem
wowbiz.ro
Vești bune pentru pensionari! Primesc tichete sociale în valoare de 200 de lei. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Bölöni, spectacol în direct! A dezvăluit promisiunea făcută când era ”beat cu domnul Banciu”: ”Am băut țuică, vorbeam aiurea!”
MediaFlux
Anunț oficial! Ce se întâmplă cu munca la negru și salariul în plic
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj