SCANDAL la penitenciarul în care se află Gigi Becali. Un agent primea MITĂ pentru FAVORURI făcute deţinuţilor

Un agent de la Penitenciarul Poarta Albă a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile pentru trafic de influenţă, după ce a fost prins în flagrant primind 1.500 de euro şi 1.300 de lei pentru a interveni pe lângă conducerea instituţiei cu scopul obţinerii de favoruri în cazul a doi deţinuţi.
Romania TV
04 aug. 2014, 12:04
SCANDAL la penitenciarul în care se află Gigi Becali. Un agent primea MITĂ pentru FAVORURI făcute deţinuţilor

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au informat luni, printr-un comunicat, că inculpatul Stamate Liviu Vasile, agent principal în cadrul Penitenciarului Poarta Albă – unde sunt încarceraţi verii Gigi, Ioan şi Victor Becali şi fostul acţionar al lui Dinamo, Cristi Borcea -, a pretins în luna iunie de la un deţinut suma de 400 de euro, pentru a interveni pe lângă factorii de răspundere din cadrul penitenciarului în vederea transferării acestuia la secţia exterioară de la Valu lui Traian. Suma solicitată a fost depusă, la sfârşitul lunii trecute, prin serviciul Western Union, pe numele unei cunoştinţe a inculpatului.

Conform probatoriului administrat până în prezent, anchetatorii au stabilit că agentul de penitenciar a pretins de la un alt deţinut, tot în iunie, suma de 1.500 de euro, ca să intervină pe lângă persoanele competente din Penitenciarul Poarta Albă pentru a-l propune pe acesta la comisia de eliberări condiţionate.

În urma denunţurilor făcute în cele două cazuri, procurorii, cu sprijinul ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul judeţean Constanţa şi al reprezentanţilor Penitenciarului Poarta Albă, au organizat un flagrant în urma căruia inculpatul a fost depistat în timp ce a primit 1.500 de euro şi 1.300 de lei, în schimbul traficării influenţei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT