Discuţie Băsescu – Biden despre situaţia ALARMANTĂ din Ucraina

Preşedintele Traian Băsescu a discutat vineri, prin telefon, cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, cei doi lideri constatând cu "preocupare" că orice intervenţie rusă în Ucraina ar fi o încălcare a reglementărilor internaţionale, conform unui comunicat al Casei Albe.
Alina Andrei
15 aug. 2014, 19:12
Discuţie Băsescu - Biden despre situaţia ALARMANTĂ din Ucraina

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, preşedintele Traian Băsescu şi vicepreşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, au constatat cu preocupare că orice intervenţie rusă în Ucraina ar fi o încălcare a reglementărilor internaţionale. Preşedintele României şi vicepreşedintele american au vorbit şi despre relaţiile bilatarale, dar şi summitul NATO programat în septembrie în Marea Abritanie. Cei doi lideri au discutat despre contribuţiile valoroase pe care România le are în domeniul securităţii internaţionale, se mai arată în comunicatul emis de Casa Albe.

Vicepreşedintele Statelor Unite şi preşedintele României au fost de acord că planurile de apărare ale NATO trebuie să fie complete şi să poată răspunde ameninţărilor provenind din estul, sudul şi sud-estul Alianţei.

Tiruri ale armatei ucrainene au „distrus” în mare parte o coloană de blindate de transport trupe care a pătruns pe teritoriul Ucrainei din Rusia în cursul nopții de joi spre vineri, a anunțat președinția ucraineană, citată de AFP și Reuters.

Pe de altă parte, MAE rus a acuzat Ucraina că încearcă să împiedice misiunea umanitară a Rusiei în estul Ucrainei și a cerut o încetare a focului în regiune.

„Atragem atenția asupra intensificării acute a acțiunii militare a forțelor ucrainene ce pare a avea scopul de a opri deplasarea, cu care Kievul a fost de acord, a unui convoi umanitar peste granița ruso-ucraineană”, se precizează într-un comunicat al MAE rus.

Miniştrii de externe ai statelor UE au cerut vineri Rusiei să ‘înceteze imediat orice formă de ostilitate’ la frontiera cu Ucraina, în contextul în care Kievul a anunţat că a distrus în mare parte vehiculele blindate ruse pătrunse pe teritoriul său, relatează AFP şi Reuters.

Reuniţi la Bruxelles pentru a discuta despre crizele din Irak şi din Ucraina, miniştrii europeni de externe au făcut apel la Rusia ‘să-şi retragă forţele de la frontieră’, conform textului concluziilor adoptate.

‘Orice acţiune militară unilaterală a Federaţiei Ruse în Ucraina sub orice pretext, inclusiv cel umanitar, va fi considerat de UE o încălcare flagrantă a dreptului internaţional’, au adăugat miniştrii de externe.

La începutul reuniunii de urgenţă, mai mulţi dintre ei au avertizat Rusia împotriva oricărei incursiuni militare în Ucraina.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Andrei Vochin, lecție pentru familia Șucu și Daniel Pancu: „La masa fotbalului, locul din față nu se moștenește. Se câștigă!”
Capital.ro
Pensia de invaliditate poate fi refuzată din trei motive. Ce trebuie să facă persoanele care primesc o decizie nefavorabilă
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT