Germanii posedă cumulat o avere de 10.000 de miliarde de euro

Dacă banii ar aduce fericirea, germanii ar fi un popor fericit. Ei au strâns averi colosale şi continuă să economisească.
Romania TV
17 feb. 2012, 16:39
Germanii posedă cumulat o avere de 10.000 de miliarde de euro

În vreme ce guvernele sunt silite pe fundalul crizei să economisească fiecare cent, cetăţenii Republicii Federale au reuşit pentru prima dată să acumuleze o avere ce depăşeşte 10 bilioane de euro. Spre comparaţie, această sumă echivalează cu datoriile de stat ale tuturor celor 27 de ţări membre ale UE. La valoarea menţionată s-a ridicat în trimestrul trei al anului 2011 posesia în bani şi imobile a persoanelor particulare, potrivit datelor prezentate la Berlin de Uniunea Federală a Băncilor Germane.

 

Averea creşte continuu

„Aceste rapoarte sunt pentru mine o adevărată comoară”, declară expertul financiar Bernd Sprenger. El este autorul unei cărţi despre istoria monetară a R.F.Germania de la începuturi până în prezent. El a subliniat: ” încă în 1960, la 12 ani de la reforma monetară, avuţia în bani totaliza numai 165 de milioane de mărci RFG, echivalentul a cca. 80 de milioane de euro. 30 de ani mai târziu, cu puţin timp înaintea reunificării ţării, averea totală crescuse deja la 2,8 bilioane de mărci RFG, deci aproxiamtiv 1,4 bilioane de euro. Se poate deci spune că germanii au fost foarte harnici în ultimii 60 de ani”, a declarat Sprenger, citat de Deutsche Welle.

În statistica actuală, pe aproximativ 10 bilioane de euro, nu sunt cuprinse şi averile în lucruri, cum ar fi automobile, mobilă, bijuterii şi colecţii de artă. Dacă din această sumă totală s-ar scădea creditele contractate în valoare de 1,5 bilioane de euro, germanilor tot le-ar mai rămâne mai bine de opt bilioane. Nu trebuie însă uitat că această cifră este una totală, care nu spune nimic despre modul în care este distribuită avuţia în societatea germană.

Suma totală de opt bilioane este de patru ori mai mare decât datoria statului german, care se ridică la 2,1 bilioane de euro. Cele 17 ţări ale zonei euro au avut în trimestrul trei al anului trecut o datorie cumulată de de 8,2 bilioane de euro. Cele 27 de state ale UE au împreună o datorie de 10, 3 bilioane de euro, informează oficiul european de statistică Eurostat.

În privinţa averii în bani, germanii mizează pe siguranţă. Din cele 4,7 bilioane numai 5 la sută sunt investie în acţiuni. Restul se află în conturi curente, de economii, precum şi în produse ale societăţilor de asigurări.

Averea în bani a germanilor aproape că s-a triplat în ultimii 20 de ani, de la 1.750 de miliarde de euro în trimestrul 1 al anului 1990, la 4.662 de miliarde în prezent. Sprenger a conchis: „pe termen lung, averea germanilor a crescut mereu. S-a mai întâmplat ca fluctuaţiile de la bursă să micşoreze temporar valoare acţiunilor, dar niciodată diminuarea averii totale nu s-a datorat faptului că germanii s-ar fi atins de economiile lor. S-au făcut economii sistematice, iar valoarea acestor economii dacă a mai scăzut, asta s-a datorat doar pierderilor de curs valutar.

DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Cum afli cât timp trebuie să aștepți pentru a trece Podul Giurgiu – Ruse. Aplicația care îi scapă pe șoferi de cozile infernale
Capital.ro
Elena Udrea, în lacrimi de fericire. A fost răzbunată. A primit după gratii vestea bombă!
Playtech.ro
Plaja la doar 60 de kilometri de Bucureşti care face furori în această perioadă. Nu este aglomerată şi poţi face plimbări cu barca
DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Adevarul
Orașul din România ocolit de străini în anii '90: „Pe hărțile turistice europene, în dreptul lui este capul de mort”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Orban, mesaj care pune România pe jar. Premierul a ajuns în țara noastră
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Nicușor Dan, mai bogat cu 12 milioane de euro! Banii urmează să îi fie virați pe card
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Victorie pentru Elena Udrea! Judecătorii au luat decizia: Faptele au fost...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Primele calcule de la Ministerul Muncii: Unii pensionari vor plăti și 1.200 de lei CASS
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Coreea de Nord a inaugurat cu fast un mega-resort pe litoral, dar turiștii străini lipsesc