Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj a cerut mită ca să plece în vacanţă în Austria

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, arestat pentru luare de mită, avea nevoie de bani ca să plece în vacanţă în Austria cu familia. Şpaga i-a fost dată de reprezentanta unei firme, ca să o ajute la câştigarea unei licitaţiii pentru servicii de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena.
Romania TV
03 nov. 2011, 13:24
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj a cerut mită ca să plece în vacanţă în Austria

Procurorii DNA spun că în luna octombrie, reprezentanta firmei s-a întâlnit cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj chiar în biroul lui, unde Radu Bica i-a cerut urgent 10.000 de euro. Banii îi trebuiau ca să plece în vacanţă în Austria. Femeia a împrumutat banii de la un avocat.

„Avocatul a precizat că la controlul din aeroport se face scanare cu raze, iar banii vor fi depistaţi. Cu trenul nu se impune din motive de durată mare în timp şi nesiguranţă, iar prin virament bancar exista posibilitatea să se sesizeze Oficiul de Prevenire şi Combatere a spălării banilor”, potrivit motivării arestării.

După ce a făcut rost de banii, femeia l-a sunat pe Radu Bica ca să îi spună că îi aduce prima tranşă, aşa cum au stabilit. Până la urmă, banii au fost daţi câteva zile mai târziu, în maşina proprietarei firmei care trebuia să fie favorizată la licitaţie.

„După primirea banilor, Radu Bica a urcat la apartamentul în care locuieşte şi i-a ascuns în lada unei canapele, părăsind apartamentul cu intenţia de a reveni la locul de muncă, fiind interpelat la ieşirea din bloc de echipa DNA Cluj”, se mai arată în motivarea arestării.

Radu Bica este acum arestat preventiv pentru 29 de zile, acuzat de luare de mită.

DailyBusiness
PSD declanșează criza guvernamentală. Miniștrii își dau demisia în bloc, iar Guvernul Ilie Bolojan, sub presiunea unei moțiuni de cenzură
Spynews
Betty Salam s-a întors la băiatul ei! Cum a apărut artista alături de Matthias
Fanatik.ro
Povestea incredibilă a eroului Universității Craiova din Cupa României Betano. A scăpat ca prin urechile acului de războiul din Iran
Capital.ro
Lovitură pentru România. Avertisment din interiorul BNR: Ruperea coaliției poate avea urmări crâncene pentru economie, care se vor resimți mulți ani de aici înainte
Playtech.ro
Tabel salarii medici, asistenți și rezidenți. Cum se calculează noile venituri brute, sporurile care se iau în calcul
Adevarul
Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului
wowbiz.ro
Dinu Iancu-Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar! Primele imagini cu politicianul, după perchezițiile DNA
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Tudor Gheorghe a ajuns de urgență la spital! Ce se întâmplă cu celebrul compozitor, în aceste momente
iamsport.ro
Dan Diaconescu, ofertă pentru Radu Banciu: ”Vă dau dublu cât câștigați! Mi s-a părut întotdeauna că sunteți o voce specială, aparte”
MediaFlux
Secretul mașinii care-l însoțește pe Putin. Președintele Rusiei se teme de un asasinat VIDEO
stirilekanald.ro
Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara