Firea: Antonescu a aflat ceva despre Johannis de vreme ce nu îl consideră un candidat viabil la prezidenţiale

Vicepreşedintele PSD, senatorul Gabriela Firea, se arată convinsă că "există nişte adevăruri ascunse românilor", care l-au determinat pe fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, să îşi exprime reţinerea în a-l susţine şi vota pe candidatul ACL, actualul lider al PNL, Klaus Johannis, în alegerile prezidenţiale.
Romania TV
20 aug. 2014, 14:19
Firea: Antonescu a aflat ceva despre Johannis de vreme ce nu îl consideră un candidat viabil la prezidenţiale

Astfel, senatorul social-democrat a făcut un apel atât către Crin Antonescu, cât şi către Klaus Johannis, pentru a lămuri această situaţie şi pentru a explica de ce acum „domnul Johannis nu mai merită nici măcar un vot”, deşi acesta s-a bucurat, în trecut, de sprijinul fostului preşedinte al Senatului.

„Fostul preşedinte al PNL şi al Senatului, Crin Antonescu, a afirmat că nu îl susţine pe Klaus Johannis, candidatul PNL şi PDL, în campania electorală şi că nici măcar nu ştie dacă îl votează. Din expresia feţei şi din atitudine părea că mai degrabă nu îl va vota pe Klaus Johannis. (…) Avem rugămintea la domnul Crin Antonescu dacă poate să detalieze subiectul, iar domnului Johannis îi solicităm imperativ să se clarifice ce s-a întâmplat în câteva luni astfel încât Crin Antonescu, care l-a susţinut atât de mult şi atât de puternic pe domnul Johannis, acum practic consideră că nu mai este un candidat viabil la preşedinţia României, că nu mai este omul pe care l-a cunoscut şi l-a prezentat românilor ca fiind un cetăţean onest, un profesionist, un primar de succes, un om care poate să conducă România”, a spus Firea, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Ea a adăugat faptul că, unul dintre motivele care au condus la ruperea USL a fost insistenţa lui Crin Antonescu de a-l propune vicepremier pe Klaus Johannis în Guvern.

„Să nu uităm faptul că unul dintre motivele principale pentru care USL s-a destrămat a fost şi fiindcă domnul Antonescu a dorit, consider cu bună-credinţă, să îl impună în Guvern pe Klaus Johannis nu doar ca ministru de Interne, ci şi ca viceprim-ministru, deşi ştiam foarte bine care era configuraţia la acel moment. Deci atunci Klaus Johannis ar fi avut toate calităţile morale şi profesionale, iar acum nu le mai are. Acum domnul Johannis nu mai merită nici măcar un vot, nu mai merită nici măcar susţinere în campania electorală. (…) Sunt convinsă că s-a întâmplat ceva, că domnul Antonescu a aflat ceva despre Klaus Johannis şi toţi românii trebuie să afle acest lucru pentru că domnul Johannis este înscris în cursa prezidenţială”, a mai spus Firea, precizând că îl cunoaşte personal, de mulţi ani, pe Crin Antonescu şi că acesta „dă greutate şi consistenţă cuvintelor şi nu are o superficialitate în discurs”.

„Sunt convinsă că există nişte elemente care nouă ne scapă, pe care cei doi le ştiu şi care sunt ascunse românilor”, a conchis senatorul PSD.

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Realitatea Tv, că liberalul Klaus Johannis nu a reuşit, până la acest moment, să îl convingă să îi dea votul său în alegerile prezidenţiale.

„Cunosc candidatul Ponta şi nu îl votez. Nu cunosc candidatul Johannis şi mă uit cu mare atenţie la el. Nu e exclus, dar pe Victor Ponta sigur nu îl votez. Dacă aş fi avut elementele să îl votez ca preşedinte al României, atunci USL nu s-ar fi rupt. (…) Pe Klaus Johannis îl urmăresc ca să văd dacă îl susţin. Îl urmăresc ca un cetăţean, ca un om politic, ca un coleg de partid să văd dacă este un om pe care trebuie să îl votez ca preşedinte sau nu”, a spus Antonescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT