Victor Ponta: Nu e obligatoriu ca viitorul premier să fie de la PSD VIDEO

Victor Ponta a declarat la România TV că nu e obligatoriu ca viitorul premier să fie tot de la PSD. Premierul a subliniat însă faptul că acesta va trebui să fie pro-european, pro-atlantist şi susţinut de întreaga coaliţie de guvernare.
Iulian Tudor
25 aug. 2014, 19:17
Victor Ponta: Nu e obligatoriu ca viitorul premier să fie de la PSD VIDEO

Victor Ponta a precizat că viitorul premier trebuie să fie o persoană cu care să poată lucra. Totodată, Ponta a menţionat că decizia desemnării viitorului premier nu o va lua singur.

„Important e să fie un premier care să continue programul actual, trebuie cineva care să aibă sprijinul nu doar al PSD, ci şi a PC, al UNPR, al PLR – dacă intră la guvernare, al UDMR”, a spus Ponta, la România TV.

Ponta: Ne vom mobiliza şi vom vota AMNISTIA FISCALĂ săptămâna viitoare VIDEO

Primul-ministru a precizat că a avut o discuţie în acest sens cu social-democraţii atât la CExN de la Orăştie, cât şi la reuniunea informală de la Tulcea.

„Există această înţelegere a fapt că în eventualitatea în care vom câştiga funcţia de preşedinte, premierul nu e obligatoriu să fie tot de la PSD”, a punctat Ponta.

„E important ca viitorul premier să fie sprijinit de toată coaliţia, nu doar PSD, să fie pro-european, pro-atlantist convins, dar în acelaşi timp capabil să gestioneze Guvernul cu care să pot să lucrez”, a spus Victor Ponta.

Premierul a declarat că ar fi bine ca reprezentanţi ai PLR să fie în noul guvern de după alegerile prezidenţiale.

„Din punctul meu de vedere, guvernul care se va forma oricum în decembrie trebuie şi ar fi foarte bine ca cel puţin până în 2016 să continue programul USL cu cât mai mulţi dintre oamenii care au făcut Uniunea Social Liberală. Eu cred că în decembrie, în noul guvern, reprezentanţi ai partidului domnului Tăriceanu, ar fi foarte bine să fie acolo”, a spus Ponta.

Întrebat dacă se gândeşte la o împrospătare a guvernului până la alegerile prezidenţiale, premierul a răspuns că în acest moment „e târziu”.

„De ce e târziu? Mai avem luna septembrie, practic, după care în octombrie toată lumea este în campanie electorală. Avantajul stabilirii datei de 16 noiembrie ca al doilea tur al alegerilor prezidenţiale este acela că după 16 noiembrie ai o lună şi jumătate până la anul nou în care noul guvern sau noua majoritate, în care intră şi partidul domnului Tăriceanu, să vină să construiască bugetul pentru 2015-2016, să vină inclusiv cu o nouă formulă a guvernului”, a explicat premierul.

Ponta: Voi participa la dezbateri în turul întăi, dar nu cu toţi candidaţii deodată

Ponta a precizat că va prefera să demisioneze din funcţia de şef al statului, dacă va fi pus în postura de a-l numi pe Traian Băsescu premier, adăugând că un astfel de model de prim-ministru ar fi un „coşmar” pentru ţară.

„Domnul Băsescu nu ajunge (premier – n.r.) pentru că ar trebui să-l desemnez eu. Dacă va avea 50 la sută plus 1 voi prefera să demisionez din funcţia de preşedinte decât să-l numesc pe Traian Băsescu. (…) Am fost până acum în funcţii din care am încercat să fac cât mai multe lucruri bune, dar eu nu cred că trebuie să rămân toată viaţa într-o funcţie. Rămâi într-o funcţie atât timp cât poţi să faci ceea ce crezi. Eu cred că un prim-ministru cu mentalitatea şi cu gândirea domnului Băsescu este un coşmar, o catastrofă pentru România şi nu voi semna niciodată cu mâna mea aşa ceva”, a spus premierul întrebat dacă în cazul în care ar ajunge preşedinte ar colabora inclusiv cu Traian Băsescu în postura de premier.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Andrei Vochin avertizează: „Fotbalul românesc pierde copii acasă. Viitorul naționalei trebuie căutat și cultivat și în Diaspora!”
Capital.ro
Horoscop, 11 noiembrie 2026: Cea mai norocoasă zodie! Îți apar numai oportunități în cale
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România