Ponta: România NU va avea postul de comisar pentru AJUTOR UMANITAR. Nu a existat o asemenea discuţie VIDEO

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, la România TV, că postul de comisar ce-i va reveni României nu este acela pentru Ajutorul Umanitar. Potrivit premierului, nu a existat o asemenea discuţie cu oficiali europeni, catalogând informaţia drept "o dezinformare" apărută în România.
Filip Stan
04 sept. 2014, 16:20
Ponta: România NU va avea postul de comisar pentru AJUTOR UMANITAR. Nu a existat o asemenea discuţie VIDEO

Povestea cu ajutorul umanitar este o dezinformare apărută în România. Nu s-a discutat acest lucru şi România nu va avea un asemenea post (….) Povestea cu ajutorul umanitar n-a fost discutată niciodată. Face parte din arsenalul de dezinformare al Palatului Cotroceni”, a declarat Victor Ponta.

Acesta l-a acuzat din nou pe preşedintele Traian Băsescu că ar fi blocat numirea Corinei Creţu în postul de comisar pentru Dezvoltare Regională, fără să precizeze însă dacă şeful statului, în presupusa discuţie telefonică cu preşedintele desemnat al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, s-a declarat nemulţumit de persoana propusă de Guvern sau de portofoliul pe care ar fi urmat să-l primească.

Traian Băsescu a apelat direct şi prin alte persoane la Jean Claude Juncker şi la preşedintele PPE, Joseph Daul, şi i-a pus pe domnii Blaga şi Johannis să scrie o scrisoare în care susţine că nu Guvernul face nominalizarea, ci preşedintele„, a declarat Ponta.

În consecinţă, joi la prânz, şeful Guvernului a remis la Bruxelles o notă cu explicaţii suplimentare. „Am trimis azi o adresă pentru a nu exista nici o problemă, precizând suportul legal al desemnării comisarului european„, a mai spus primul-ministru la România TV.

Întrebat dacă scrisoarea adresată de liderii ACL lui Juncker a cântărit greu în decizia preşedintelui CE de a nu da Dezvoltarea Regională comisarului român, Ponta a răspuns: „N-a cântărit deloc. Pentru asta a intrat şi Traian Băsescu pe fie, dar avea nevoie de un demers asumat”.

Premierul a spus că a aflat joi de convorbirea telefonică ce ar fi avut-o preşedintele României cu Juncker, fără a spune de unde are informaţia.

Invitat să comenteze ameninţările cu plângerea penală venite din partea ACL pentru că ar fi încălcat procedura legală de desemnare a comisarului, Ponta nu s-a arătat îngrijorat. „Anca Boagiu, Blaga şi Johannis i-am auzit cu plângeri penale, dar i-aţi auzit să facă ceva bun? Să facă şi ei 1000 de plângeri penale. Important este ca noi ceilalţi, cei normali la cap, să ne batem pentru România”, a conchis Victor Ponta.

Corina Creţu s-a întâlnit, joi, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în cadrul interviului pentru obţinerea postului de comisar european.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că a obţinut pentru România un portofoliu important, cel al Dezvoltării Regionale. În opinia şefului Guvernului, prin gestul lor de a reclama Comisiei Europene faptul că desemnarea Corinei Creţu s-a făcut ilegal, Klaus Johannis şi Vasile Blaga s-au dovedit doi politruci penibili şi iresponsabili.

„În urma unor negocieri extrem de lungi şi de complicate, în condiţiile în care România nu putea păstra Agricultura pentru că nici o ţară nu-şi va putea păstra portofoliul anterior, am obţinut cel mai important post din Comisia Europeană pentru noi. Dezvoltarea Regională înseamnă toate programele structurale, de coeziune în perioada 2014-2019„, a spus Victor Ponta.

CITEŞTE ŞI  CORINA CREŢU, comisar european pentru Ajutor Umanitar. Băsescu l-a sunat pe preşedintele Comisiei Europene

Premierul i-a criticat dur pe Klaus Iohannis şi Vasile Blaga pentru că se opun nominalizării oficiale a Corinei Creţu pentru Dezvoltare Regională.

Chiar şi domnul Băsescu a avut suficientă minte ca să nu conteste ştiind cât este de important portofoliul. Cei doi politruci penibili şi iresponsabili, Blaga şi Johannis, aceşti Păcală şi Tândală ai politicii româneşti s-au hotărât ei să reclame Comisiei Europene să nu ne dea domnul Juncker Dezvoltarea Regională. Nu-i întrebaţi de ce pentru că ei nu au capacitatea de a se exprima raţional în limba română”, a declarat primul-ministru.

CITEŞTE ŞI Victor Ponta îl acuză pe Traian Băsescu că SABOTEAZĂ România: Important este să moară CAPRA românească

Joi, Victor Ponta l-a acuzat pe Traian Băsescu că „sabotează” România prin opoziţia faţă de nominalizarea Corinei Creţu pentru postul de comisar european. Premierul a spus că România a obţinut, în urma negocierilor, un portofoliu important, însă şeful statului şi liderii ACL au făcut demersuri care ar costa ţara noastră în obţinerea acelui portofoliu.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Diandra Doris, fosta ispită de la Insula Iubirii, pe mâna esteticianului! La ce intervenție a apelat
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Fiul unui fost mare fotbalist, suspect într-un accident în Primăverii! A lovit o femeie și a fugit de la fața locului! Exclusiv
Capital.ro
Elena Udrea e cea mai fericită. Decizia luată după ce a ieșit din închisoare: Nu mai pierd timpul
Playtech.ro
Iluzie optică. Tu poţi observa bufniţa ascunsă în imaginea de mai jos?
Adevarul
Val de reacții după ce o femeie a fost agresată verbal în Cluj pentru că vorbea în maghiară la telefon
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
Elevii a două şcoli din Bucureşti învață în 3 schimburi. Ministrului Educaţiei a reacționat: „E ilegal”
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Breaking news! FRF a luat decizia în privința lui Mircea Lucescu. Urmează anunțul oficial
MediaFlux
Semne că vine criza mondială. Va lovi și România
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor