Victor Ponta: Vom discuta despre SUSPENDARE după ce văd un act oficial către Parlament

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la România TV, că subiectul celei de-a treia suspendări a preşedintelui Traian Băsescu va fi discutat de către PSD doar după ce Parlamentul va fi sesizat oficial în legătură cu acest subiect.
Filip Stan
07 sept. 2014, 18:20
Victor Ponta: Vom discuta despre SUSPENDARE după ce văd un act oficial către Parlament

Victor Ponta a afirmat că nu a examinat încă scrisoarea prin care Călin Popescu Tăriceanu invita partidele politice parlamentare să susţină un demers al PLR de a-l suspenda din funcţie de preşedintele Traian Băsescu.

Când o să vedem actul de acuzare sau propunerea de suspendare vom discuta (…) Nu pot să comentez pe un comunicat de presă, până nu văd un act oficial către Parlament„, a declarat Ponta.

Acesta a spus că îşi menţine poziţia faţă de oportunitatea suspendării din 2012 a preşedintelui Băsescu, precum şi cea de susţinere a declaraţiei din Parlament, adoptată în luna iunie anul acesta, prin care lui Băsescu i se cerea demisia ca urmare a scandalului iscat în jurul relaţiilor dintre Mircea Băsescu şi clanul lui Bercea Mondial.

CITEŞTE ŞI Băsescu: Nu mi-e teamă de o nouă suspendare. Intru în campanie şi am capacitate uriaşă de revitalizare VIDEO

În schimb, Ponta a criticat schimbarea de poziţie a liberalilor care s-au alăturat susţinătorilor tradiţionali ai şefului statului, PDL şi PMP.

În urmă cu trei luni, parlamentarii liberali votau alături de noi pentru demisia lui Traian Băsescu, una dintre ultimele ocazii în care au fost liberi să voteze cum vor. Acum s-a terminat cu libertatea lor„, a mai comentat Victor Ponta.

La un alt post de televiziune, prim-ministrul a spus că demersul lui Tărceanu de a cere suspendarea este unul foarte important. „Mi se pare un lucru extrem de serios şi important. Evident că îl vom discuta în cadrul grupurilor parlamentare şi la PSD. Dar ca să ne stabilim poziţia tactică, pentru că strategic vreau să vă spun un lucru foarte clar: evident că şi eu şi cred că şi cei mai mulţi nu doar din cei din PSD, cei mai mulţi din cei 7,4 milioane de români consideră că orice zi mai puţin în care Traian Băsescu rămâne preşedinte înseamnă un rău mai puţin pentru România”, a spus Ponta la Antena 3.

Preşedintele Senatului şi al PLR, Călin Popescu Tăriceanu, a dat vineri publicităţii o scrisoare concetăţenii săi în care le explică de ce se impune o a treia suspendare a preşedintelui Traian Băsescu şi prezintă un grafic al demiterii lui Băsescu în care suspendarea se va face pe 23 septembrie, iar referendumul de demitere va avea loc odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Călin Popescu Tăriceanu cheamă partidele politice şi electoratul să se i se alăture în procedura de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu. „Având ca bază probatorie nenumăratele încălcări ale prevederilor constituționale puse în operă de Președintele României în anii 2013 și 2014, propun inițierea procedurii constituționale de suspendare și demitere a Președintelui României, având următorul calendar: suspendarea de către Parlament a Președintelui României în preajma datei de 23 septembrie și organizarea Referendumului de demitere a Președintelui României pe data de 2 noiembrie, aceeași zi în care se organizează primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Coincidența datei primului tur al alegerilor prezidențiale cu Referendumul de demitere al Președintelui României va crea premise favorabile îndeplinirii cvorumului legal de 50%+1„, se arată în scrisoare remisă presei de către preşedintele Senatului.

CITEŞTE ŞI Iohannis şi Blaga, despre demersul lui Tăriceanu privind suspendarea: O FUMIGENĂ, o temă falsă

Acesta aminteşte că Traian Băsescu a fost avertizat privind faptul că riscă să fie suspendat a treia oară. Prima dată a fost declaraţia Parlamentului din iunie adoptată în legătură cu scandalul în care este implicat Mirea Băsescu, fratele şefului statului şi apoi de reacţiile faţă de implicarea sa în activitate internă a PMP în perspectiva alegerilor prezidenţiale.

Intervenția directă și instituțională a domnului Traian Băsescu la Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, în problema portofoliului și candidatului României la funcția de comisar european și în scopul susținerii pe această temă a poziției președinților de partid, Vasile Blaga și Klaus Johannis, reprezintă o nouă escaladare a practicilor prezidențiale neconstituționale și o dublă încălcare a Constituției de către Președintele României„, susţine Tăriceanu adăugând că acest lucru este suficient pentru a motiva o a treia suspendare.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că nu se teme de o nouă suspendare din funcţie, arătând că în campania electorală are o capacitate uriaşă de revitalizare.

Traian Băsescu a fost întrebat vineri, în conferinţa de la încheierea summit-ului NATO din Marea Britanie dacă se teme de o a treia suspendare. „Intru în campanie şi nu o să le fie bine, în campanie am capacitate uriaşă de revitalizare”, a răspuns Traian Băsescu.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Românii care și-au făcut o echipă de fotbal într-o țară importantă din Europa și obțin rezultate remarcabile
Capital.ro
Se retrage permisul de conducere pe viață. Legea nu iartă: Șoferii au două săptămâni să conteste deciziile
Playtech.ro
Criminalul lui Mario a mărturisit cu seninătate gestul extrem! Ceilalţi doi adolescenţi au cerut să rămână în închisoare
Adevarul
Un amor dintre director și angajată s-a transformat într-un proces de sute de mii de euro. Bărbatul s-a căsătorit în secret
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Gică Hagi și Mihai Rotaru, acuzați de blat după Farul-Craiova 4-1: ”O manoperă inteligentă. Totul împotriva celor de la FCSB”
MediaFlux
Lista pensionarilor care vor primi până la 628 de lei în plus! Banii se dau în funcție de oraș
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil