Datoria publică a Spaniei va atinge la sfârşitul anului viitor 78% din PIB, dublu faţă de 2008

Datoria publică a Spaniei va ajunge la sfârşitul anului viitor la 78%, nivel aproape dublu faţă de cel de la începutul crizei datoriilor suverane din zona euro, în 2008, erodând astfel avantajele economice faţă de alte state periferice din regiune, care au protejat-o de problemele Greciei.
Romania TV
20 feb. 2012, 17:12
Datoria publică a Spaniei va atinge la sfârşitul anului viitor 78% din PIB, dublu faţă de 2008

Spania a intrat în criză cu o datorie publică de 40% din PIB, comparativ cu o medie de 70% la nivelul zonei euro.

Comisia Europeană anticipează că nivelul datoriei publice spaniole va urca la 78% la sfârşitul lui 2013, iar Moody’s a avertizat că Spania pierde unul dintre principalele sale avantaje, transmite Bloomberg.

La nivelul zonei euro, CE estimează că ponderea datoriilor publice în PIB-ul regiunii va atinge 91%.

Randamentul obligaţiunilor spaniole pe termen de 10 ani este cu numai 0,3 puncte sub cel al obligaţiunilor Italiei, comparativ cu diferenţa de 2 puncte procentuale de la sfârşitul anului trecut.

Obligaţiunile spaniole cu maturitate de 10 ani au în prezent un randament de 5,18%, în creştere cu 0,33 puncte procentuale de la 1 februarie.

„Timpul lucrează împotriva Spaniei, iată de ce deficitul bugetar trebuie redus semnificativ, înainte ca ponderea datoriei publice în PIB să atingă pragul critic de 100%”, a declarat Georg Grodzki, şeful deparatamentului de cercetare la compania Legal&General Investment Management în Londra, care administrează active de 515 miliarde de dolari.

Potrivit estimărilor CE, datoria Spaniei se va dubla faţă de 2008, în timp ce cea a Italiei va urca cu numai 13 puncte procentuale, la 119% din PIB.

În 2001, Moody’s acorda Spaniei rating „Aaa”, iar Italiei un calificativ cu trei trepte mai jos, „Aa3”. În prezent, ambele ţări au rating „A3”, cu patru trepte peste nivelul junk, nerecomandat pentru investiţii.

Eforturile Spaniei de reducere a deficitului bugetar sunt îngreunate de intrarea în recesiune, pentru a doua oară în doi ani. FMI anticipează că economia Spaniei se va contracta cu 1,7% în acest an, ceea ce va împiedica guvernul să respecte ţintele bugetare.

Guvernul estimează că deficitul bugetar va scădea de la 8% anul trecut la 6,8% în acest an şi la 6,3% în 2013. Ţinta convenită cu Comisia Europeană pentru deficitul bugetar din acest an este de 4,4%.

Datoria publică ar putea creşte şi din cauza sprijinului guvernamental pentru băncile afectate de active neperformante de 175 de miliarde de euro, legate de sectorul imobiliar.

„Problema din Spania provine din riscul ascuns implicat de posibilul transfer al datoriilor băncilor la bugetul statului”, a declarat Thomas Costerg, analist la Standard Chartered Bank în Londra.

Guvernul condus de premierul Mariano Rajoi a anunţat deja că va avea dificultăţi să reducă deficitul bugetar la 4,4%, în condiţiile contracţiei economice.

Comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn, a cerut Spaniei să prezinte noi măsuri de austeritate, pe lângă planul de 15 miliarde de euro, constând în majori de taxe şi reduceri ale cheltuielilor, anunţat în decembrie.

Spaniolii contestă deja măsurile de austeritate şi reformă adoptate de guvern. Circa 1 milion de persoane au demonstrat duminică la Madrid şi alte oraşe mari pentru a protesta faţă de modificarea legislaţiei muncii.

 

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Schimbare de ultimă oră la Teatrul Național de Operetă! Ce a decis ministrul Culturii | SURSE
Fanatik.ro
Arbitra de top care a fost acuzată că atrage prea mult atenția pentru cât de bine arată: ”Eram pe punctul de a renunța”
Capital.ro
Proprietarul de locuințe suportă toate obligațiile. Codul Civil spune clar. Răspunde legal pentru aceste abateri
Playtech.ro
Start up diaspora. Condiţii şi acte necesare pentru deschiderea unei afaceri
Adevarul
Comuna cu datorii de 1,5 milioane de euro și 48 de angajați: primarul și-a mărit salariul cu 2.300 de lei în doar un an
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Vedeta lui Dan Șucu se iubește cu cumnata unui celebru manelist
kanald.ro
O tânără de 26 de ani, influenceriță pe TikTok, a fost înjunghiată mortal în timpul unui jaf. Tragedia a avut loc sub privirile neputincioase ale iubitului ei
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
Wow! Bernadette Szocs a explicat motivul pentru care nu vrea să-și facă un iubit
MediaFlux
Pensii majorate, prin Poșta Română. Începe trimiterea plicurilor cu deciziile
stirilekanald.ro
VIDEO De ce s-a anulat întâlnirea dintre Trump și Putin de la Budapesta. Duș rece pentru președintele SUA
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi