Premierul grec se declară „foarte satisfăcut” de noul acord de ajutor financiar

Premierul grec, Lucas Papademos, s-a declarat marţi "foarte satisfăcut" că a putut obţine promisiunea unui plan de salvare fără precedent pentru a evita falimentul ţării sale şi a dat asigurări că reformele promise în schimb vor fi realizate după alegeri.
Romania TV
21 feb. 2012, 10:00
Premierul grec se declară

„Suntem foarte mulţumiţi” de acordul privind ştergerea a 107 miliarde de euro din datoria publică de către băncile private creditoare şi de promisiunea unor împrumuturi publice în valoare de 130 de miliarde de euro până la sfârşitul lui 2014, a declarat el, la finalul reuniunii de la Bruxelles a miniştrilor de Finanţe din zona euro.

În schimbul acestui ajutor, Grecia s-a angajat să adopte măsuri dure de economii bugetare şi să-şi reformeze economia.

„Trebuie să punem în aplicare programul la timp şi în mod eficient”, a precizat şeful Guvernului grec. Guvernul actual „este hotărât să o facă şi sunt convins că după alegeri Guvernul va fi la fel de hotărât să pună în aplicare programul, deoarece este în interesul poporului grec”, a adăugat el.

Alegeri legislative anticipate ar urma să aibă loc în aprilie. Partenerii europeni ai Greciei au obţinut asigurări de la principalele două partide actuale, socialiştii şi Noua Democraţie (dreapta), că îşi vor respecta promisiunile inclusiv după alegeri.

Există însă îngrijorări că unele partide extremiste de dreapta sau de stânga, care se opun măsurilor de austeritate, ar putea înregistra rezultate importante la scrutin.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT