Senatul a fost informat privind staţionarea unui detaşament aerian NATO pe teritoriul României

Plenul Senatului a fost informat, marţi, cu privire la aprobarea de către preşedintele Traian Băsescu a propunerilor premierului Victor Ponta referitoare la intrarea şi staţionarea, în România, a unui detaşament de aeronave NATO şi a personalului aferent, respectiv 150-250 de persoane, aparţinând statelor aliate.
Romania TV
16 sept. 2014, 17:29
Senatul a fost informat privind staţionarea unui detaşament aerian NATO pe teritoriul României

Potrivit unei scrisori adresate Senatului de către şeful statului, trupele statelor aliate execută, pe principiul rotaţiei, alături de forţele naţionale, misiuni de Poliţie Aeriană NATO.

În scrisoarea datată 3 septembrie, Traian Băsescu precizează că, în contextul crizei din Ucraina, la nivelul Alianţei Nord-Atlantice s-a aprobat un pachet de 18 măsuri imediate de reasigurare a aliaţilor, între acestea fiind şi întărirea misiunii de Poliţie Aeriană.

Preşedintele subliniază, totodată, solicitarea adresată României din partea Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa privind întărirea măsurilor de reasigurare a flancului sud-estic al Alianţei, prin integrarea unui detaşament de aeronave aparţinând unui alt stat membru NATO în forţele naţionale care execută misiunea de Poliţie Aeriană, cu o perioadă de dislocare între patru şi şase luni, urmând să fie înlocuit de alt detaşament, pe principiul rotaţiei, în funcţie de cerinţe şi de evoluţia situaţiei.

„În temeiul şi în condiţiile Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea şi desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, am aprobat propunerile prim-ministrului referitoare la intrarea şi staţionarea în România a unui detaşament de aeronave şi a personalului aferent în funcţie de tipul aeronavelor dislocate, respectiv 150-250 de persoane, aparţinând altor state aliate, pe principiul rotaţiei, pentru executarea, alături de forţele naţionale, a misiunilor de Poliţie Aeriană NATO”, susţine Traian Băsescu în scrisoarea amintită.

Preşedintele menţionează că fondurile financiare necesare desfăşurării misiunilor de Poliţie Aeriană NATO referitoare la infrastructura şi mentenanţa acesteia vor fi asigurate de către România, iar costurile pentru operarea şi mentenanţa aeronavelor NATO vor reveni naţiunii trimiţătoare.

Citeşte şi În cât timp ar reacţiona NATO dacă România ar fi atacată

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe Ana Maria Brânză la 4 ani de la retragerea din activitate. Marea campioană a și divorțat, iar acum deține o funcție importantă
Capital.ro
Culisele anulării alegerilor. De ce n-a ajuns Călin Georgescu președinte: România le face rușilor un mare serviciu
Playtech.ro
Când ai voie să speli haine după Crăciun, potrivit tradiției. Ce spun preoții
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Dramaturgul Radu F. Alexandru s-a stins din viață în a doua zi de Crăciun
iamsport.ro
Ionuț Chirilă l-a desființat pe iubitul Corinei Caragea: ”Nu confunda fotbaliștii cu nefotbaliștii! A încercat cineva să mi-l impună la Dinamo”
MediaFlux
Cod portocaliu de viscol și ninsori în România. ANM a actualizat harta zonelor afectate până luni de vremea severă
stirilekanald.ro
Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend