CCR explică de ce a declarat neconstituţionale Legea Big Brother şi Legea cartelelor prepay

Curtea Constituţională a explicat, într-un comunicat de presă, de ce a declarat neconstituţionale Legea privind reţinerea datelor (Legea Big Brother) şi legea cartelelor prepay, după ce cele două decizii ale CCR au fost criticate.
Iulian Tudor
18 sept. 2014, 14:25
CCR explică de ce a declarat neconstituţionale Legea Big Brother şi Legea cartelelor prepay

CCR explică, în comunicatul de presă, motivele respingerii celor două legi:

„Având în vedere reacţiile apărute în mass-media cu privire la soluţiile pronunţate de Curtea Constituţională prin Deciziile nr.440 din 8 iulie 2014 şi nr.461 din 16 septembrie 2014, prin care au fost admise sesizările de neconstituţionalitate având ca obiect acte normative adoptate de legiuitorul român în materia comunicaţiilor electronice, Plenul Curţii Constituţionale face următoarele precizări:

I. La nivelul Uniunii Europene, a fost adoptată, în anul 2006, Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 martie 2006 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicații electronice accesibile publicului sau de rețele de comunicații publice și de modificare a Directivei 2002/58/CE.

În anul 2008, Directiva a fost transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr.298/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.780 din 21 noiembrie 2008. În urma efectuării controlului de constituţionalitate, legea a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr.1258 din 8 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.798 din 23 noiembrie 2009, pe motivul încălcării drepturilor fundamentale referitoare la viaţă intimă, familială şi privată şi la secretul corespondenţei, precum şi libertăţii de exprimare.

Legea CARTELELOR TELEFONICE PREPAY, neconstituţională. CCR: Dispoziţiile legii nu au caracter precis

A doua transpunere a Directivei 2006/24/CE în legislaţia naţională a fost realizată în anul 2012, prin Legea nr.82/2012, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.211 din 25 martie 2014. Legea nr.82/2012 a consacrat soluţii identice celor reglementate prin legea anterioară, ignorând considerentele şi dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale nr.1258 din 8 octombrie 2009.

În anul 2014, Directiva 2006/24/CE a fost declarată nevalidă prin Hotărârea din 8 aprilie 2014 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Prin hotărârea pronunţată, instanţa europeană a constatat că directiva analizată încalcă dispoziţiile art.7, art.8 şi art.52 alin.(2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la respectarea vieții private şi protecția datelor cu caracter personal.

II. Ulterior, în urma sesizării Curţii Constituţionale de către două instanţe judecătoreşti care au ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr.82/2012, prin Decizia nr.440 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.653 din 4 septembrie 2014, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea legii interne, soluţie întemeiată, în principal, pe două argumente:

1. prin invalidarea Directivei 2006/24/CE de către C.J.U.E., legea internă a rămas fără fundament legal la nivelul dreptului european,

2. în procesul de legiferare, legiuitorul intern nu a respectat soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr.1258 din 8 octombrie 2009, astfel că drepturile fundamentale referitoare la viaţă intimă, familială şi privată şi la secretul corespondenţei, precum şi libertăţii de exprimare au rămas în continuare afectate prin actul normativ.

Menţionăm că şi alte Curţi Constituţionale sau Curţi Supreme europene au declarat deja neconstituţionale legile naţionale în materia reţinerii datelor, în această situaţie aflându-se Germania, Austria, Cehia sau Bulgaria, sesizări cu acelaşi obiect aflându-se pe rolul instanţelor constituţionale din alte state.

Pe de altă parte, aşa cum reiese din motivarea deciziei prin care s-a constatat neconstituţionalitatea Legii nr.82/2012, Curtea nu a declarat neconstituţionale operaţiunile de reţinere şi stocare a datelor, în sine, ci doar faptul că accesul la aceste date şi utilizarea lor nu sunt însoţite de garanţiile necesare care să asigure ocrotirea drepturilor fundamentale menţionate mai sus, în special faptul că organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale au acces la aceste date fără autorizarea judecătorului.

Kovesi: Declararea Legii Big Brother ca fiind neconstituţională va îngreuna anchetele penale

De asemenea, Curtea Constituţională nu a declarat neconstituţionale celelalte metode speciale de supraveghere sau de cercetare prevăzute în legislaţia penală sau în legile privind securitatea naţională, acestea rămânând la dispoziţia organelor statului în vederea contracarării fenomenului infracţional sau a terorismului. Astfel de metode sunt, de exemplu, cele privind interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă sau localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, care pot fi utilizate în condiţiile autorizării lor de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

III. În ceea ce priveşte Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice, care reglementează obligativitatea identificării utilizatorilor de cartele preplătite şi a celor conectaţi la internet prin intermediul punctelor de acces puse la dispoziţie de persoane juridice, declarată neconstituţională prin Decizia nr.461 din 16 septembrie 2014, nepublicată în Monitorul Oficial al României, precizăm că aceasta lege nu reprezintă în fapt decât o completare a dispoziţiilor Legii nr.82/2012, preluând parţial soluţii legislative acolo reglementate, dar care au încetat să mai producă efecte juridice ca urmare a constatării neconstituţionalităţii lor. Prin urmare, din moment ce Legea nr.82/2012 a fost declarată neconstituţională, legea modificatoare nu poate exista în ansamblul legislativ actual.

GEORGE MAIOR: Decizia CCR privind neconstituţionalitatea legii privind reţinerea datelor, ÎNGRIJORĂTOARE

Pe de altă parte, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.111/2011 reglementa ca un element de noutate în legislaţia românească obligativitatea înregistrării datelor utilizatorilor cartelelor preplătite şi a celor conectaţi la internet, astfel că declararea neconstituţionalităţii acesteia nu operează nicio modificare sub aspectul mijloacelor tehnice de cercetare şi investigare de care organele statului dispun în acest moment.

De altfel, puţine state europene au reglementat obligaţia identificării utilizatorilor de cartele preplătite (doar 6) şi au susținut opțiunea adoptării de măsuri la nivelul U.E. pentru înregistrarea obligatorie a identității utilizatorilor de servicii preplătite, însă Comisia Europeană a constatat că eficacitatea acestor măsuri naționale nu a fost dovedită, astfel că, în general, Comisia nu a fost convinsă de necesitatea de a acționa în acest domeniu la nivelul UE (Raportul Comisiei Europene către Consiliu şi către Parlamentul European – COM(2011) 225 final din 18 aprilie 2011).”

DailyBusiness
Nicușor Dan: Voi participa la orice dezbatere cu George Simion
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Bzi.ro
Câți ani are Ilinca, soția lui George Simion: Nimeni nu se aștepta la asta!
Fanatik.ro
Variantă surpriză de premier dacă George Simion câștigă alegerile. Sociolog: “Călin Georgescu iese din discuție”
Capital.ro
Răsturnare de situație. George Simion s-a răzgândit. Funcția pe care o va avea Călin Georgescu: Exclus premier!
Playtech.ro
Informaţia momentului despre Ilinca! Adevărul despre soţia lui George Simion a ieşit la iveală, câţi...
DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Adevarul
Un economist din BNR explică prăbușirea leului după alegeri: „După ce au împins baba pe scări, PSD-iștii se retrag”
wowbiz.ro
BREAKING! Fostul atacant al „Generației de Aur”, internat în stare critică, după ce a suferit un infarct! Va fi operat de urgență
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Evz.ro
Începe tranziția către euro. Comercianții, obligați să afișeze prețurile în două monede
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Ultima oră! Jean Vlădoiu a făcut infarct! În ce stare se află fostul jucător de la Dinamo și Steaua
Cancan.ro
Noi DETALII în cazul Mariei, tânăra de 20 de ani găsită în stare gravă după o petrecere cu șeicii din Dubai: 'Șchiopăta, iar un paznic era în spatele ei' 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Alegeri anticipate în România. Anunțul venit în urmă cu puțin timp: Cel mai sănătos pentru viitorul acestei țări
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Doi români plâng moartea fiului lor. Tânărul de 20 de ani a fost ucis cu sânge rece, pe o stradă din Italia: "De ce l-au omorât pe el? Fiul meu nu se va mai întoarce"
Când se măresc alocațiile copiilor. Ce trebuie să știe toți părinții
MediaFlux
Răsturnare de situație. CCR, decizie privind anularea alegerilor din 4 mai
Shtiu.ro
Ce se întâmplă dacă vreunul dintre candidați moare până la turul al II-lea? Cine ajunge președinte?
Puterea.ro
Alegerile în aer: contestația-bombă care aruncă România într-o criză democratică