Belgia se BLINDEAZĂ: Măsuri de SECURITATE SPORITĂ la instituţiile europene din Bruxelles

Măsuri de securitate sporită la sediile instituţiilor Uniunii Europene de la Bruxelles au fost adoptate luni după ce în presă au apărut relatări potrivit cărora clădirea Berlaymont, ce găzduieşte sediul Comisiei Europene, ar putea fi ţinta combatanţilor extremişti reveniţi din Siria, informează EUbusiness, citată de Agerpres.
Romania TV
23 sept. 2014, 07:17
Belgia se BLINDEAZĂ: Măsuri de SECURITATE SPORITĂ la instituţiile europene din Bruxelles

Personalul de securitate la intrarea în sediul Comisiei Europene a fost suplimentat, fiind luate măsuri similare şi la celelalte instituţii UE din Bruxelles.

Poliţia belgiană a confirmat că a găsit arme şi explozibil într-un apartament din Bruxelles care aparţinea unui cuplu olandez de origine turcă, suspectat de legături cu Sharia4Belgium, o organizaţie radicală salafistă din Belgia, dar a subliniat că nu există dovezi potrivit cărora cei doi ar fi intenţionat să atace sediul Comisiei Europene. Cei doi olandezi, rezidenţi ai oraşului Haga, au fost arestaţi în luna august pe aeroportul internaţional din Bruxelles atunci când reveneau din Siria, via Turcia.

Într-un email intern transmis luni de vicepreşedintele CE Maros Sefcovic, responsabil pentru afaceri administrative şi interinstituţionale, se arată că s-a decis întărirea măsurilor de securitate la sediul executivului UE. „Dată fiind actuala situaţie internaţională şi ca măsură de precauţie am decis ridicarea nivelului de securitate în clădirile Comisiei. Dacă este necesar, vor fi puse în practică măsuri de securitate suplimentare”, se menţionează în mesajul lui Sefcovic, citat de agenţia de presă Belga.

Citeşte şi PRIMELE BOMBARDAMENTE AMERICANE în SIRIA, împotriva jihadiştilor. Peste 20 de militanţi ucişi GALERIE FOTO

Postul public de televiziune olandez NOS anunţase sâmbătă noaptea că cel puţin două dintre persoanele arestate de autorităţile belgiene veneau de la Haga. „Ei pregăteau un atentat. Una dintre ţinte era clădirea Comisiei Europene de la Bruxelles”, a informat NOS, citând surse anonime. „Comisarii nu erau vizaţi individual. Acţiunea trebuia să semene cu atacul de la Muzeul evreiesc (…), având drept obiectiv uciderea cât mai multor persoane”, a adăugat NOS.

Numărul belgienilor care au plecat să lupte în Siria alături de rebeli este estimat la 400, dintre care circa 90 au revenit în ţară. Belgia, ca şi alte ţări europene, este preocupată din cauza numărului crescând de cetăţeni care pleacă să lupte în Siria şi în Irak şi care riscă să revină în ţară şi mai radicalizaţi.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
Jucătorul de la Craiova care are lipici la oferte. Există interes din primele 5 ligi europene
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 21 iulie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Câți bani ar putea pierde unii medici și asistenți după noua lege a salarizării. Exemplul unui medic cu 39 de ani vechime
Adevarul
Românul genial la care au apelat NASA și Elon Musk: „Nu vom avea orașe în spațiu în următorii 20 de ani. Spațiul este un mediu neiertător”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo nu le dă nicio șansă ”câinilor” la titlu: ”Ești sănătos la cap?!”. Pe ce echipă mizează în lupta pentru campionat: ”Îl ia la pas”
MediaFlux
Horoscop marți, 21 iulie. Ziua care schimbă regulile jocului! Zodiile lovite de surprize incredibile și decizii care le pot transforma viitorul
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România