Tăriceanu: Probabil nu vom organiza şedinţă la Senat doar pentru cererea DNA

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, la Strejnic, referindu-se la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) privind începerea urmăririi penale în cazul a doi senatori în dosarul licenţelor IT (Microsoft), că astfel de solicitări se aduc mai întâi la cunoştinţa Biroului Permanent al Senatului, însă probabil nu se va convoca o şedinţă doar pe această temă, informează Agerpres.
Romania TV
30 sept. 2014, 18:09
Tăriceanu: Probabil nu vom organiza şedinţă la Senat doar pentru cererea DNA

„Procedurile sunt cunoscute. Aceste solicitări se aduc la cunoştinţa Biroului Permanent al Senatului şi ulterior sunt înaintate către Comisia juridică, care trebuie să vină cu un punct de vedere. Biroul Permanent se va convoca de îndată ce voi fi la birou şi voi face o consultare cu vicepreşedinţii Senatului şi cu liderii grupurilor pentru a convoca o şedinţă, în aşa fel încât să putem răspunde solicitărilor care ne-au fost adresate. Nu o să facem probabil o şedinţă numai pentru această solicitare„, a afirmat Tăriceanu.

Acesta a arătat că, în general, şedinţa Biroului Permanent al Senatului este organizată atunci când există „o ordine de zi consistentă”.

Cel mai probabil vor fi şi alte solicitări, proiecte de lege, alte subiecte care se vor aduna şi va trebui să organizăm în această perioadă un Birou Permanent la care va figura şi această solicitare„, a explicat preşedintele Senatului.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a transmis marţi Camerei Deputaţilor şi Senatului referatele DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul foştilor miniştri Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu şi Valerian Vreme, au precizat pentru Agerpres oficiali ai MJ.

Documentele au fost transmise Parlamentului de ministrul Justiţiei, după ce anterior le-a primit de la procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru senatoarea Ecaterina Andronescu se cere începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, pentru senatorul Şerban Mihăilescu – pentru instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani, iar pentru deputatul Valerian Vreme – sub aspectul săvârşirii infracţiunii abuz în serviciu în dosarul privind presupuse fapte de corupţie în cazul mai multor contracte referitoare la licenţe IT de sute de milioane de euro.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Câți bani a pierdut, de fapt, FCSB după înfrângerea cu Bologna. Suma este uriașă și îi asigura bugetul de transferuri lui Gigi Becali
Capital.ro
România trece la ora de iarnă. Când se dă ceasul înapoi? Ora 4:00 va deveni ora 3:00
Playtech.ro
Câte grade trebuie să aibă apa din calorifere. Factura scade cu 30%
Adevarul
Plătim asigurări de sănătate enorme, ba mai scoatem și bani în plus din buzunar. Cât cheltuim anual pentru servicii medicale suplimentare
wowbiz.ro
Membru AUR, mort în accidentul din Drăgușeni! Vasile și-a dus prietenul bolnav de cancer la tratament ul cu citostatice
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Momentul în care o mașină este strivită de un TIR scăpat de sub control, în localitatea Drăgușeni! Șoferul mașinii și pasagerul au murit PE LOC
Cancan.ro
Tragedie fără margini! Fiica unui celebru prezentator TV a murit la 19 ani
iamsport.ro
Gigi Becali a ”dinamitat” vestiarul FCSB! Cum i-a întors pe unii jucători împotriva celorlalți: ”Li s-a stricat complet starea de spirit”
MediaFlux
Ajutor de stat pentru copii și pensionari. Ministrul Muncii anunță 4 miliarde de lei alocate din fonduri europene
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi