Ponta: Fiecare rafinărie din România a plătit pe primele trimestre 2,7 miliarde de lei la bugetul de stat

Premierul Victor Ponta a declarat joi că, potrivit datelor oferite de ANAF, orice rafinărie din România a contribuit la bugetul de stat consolidat pe primele trei trimestre cu 2,7 miliarde lei, transmite Agerpres.
Filip Stan
09 oct. 2014, 17:15
Ponta: Fiecare rafinărie din România a plătit pe primele trimestre 2,7 miliarde de lei la bugetul de stat

‘Am spus că îi felicit, şi îi susţin şi mă bucur că magistraţii români combat evaziunea fiscală, că fiecare şef de firmă care încalcă legea trebuie sancţionat şi trebuie recuperat prejudiciul. E foarte bine ce face Justiţia. Eu, ca prim-ministru, am obligaţii faţă de partea socială, păstrarea locurilor de muncă, şi faţă de partea bugetară. Orice rafinărie din România, sunt mai multe, nu este una singură, am datele oficiale: pe primele trei trimestre a plătit către bugetul de stat consolidat în jur de 2,7 miliarde de lei noi, cam 100 de milioane de dolari pe lună, dincolo de taxele locale. Evident, este vorba de mari contribuabili la bugetul de stat. (…) Doar de la o rafinărie, nu vreau să fac distincţia între una sau alta. Avem datele oficiale de la ANAF’, a declarat Ponta la Parlament.

În ceea ce priveşte compania Lukoil, aceasta nu a plătit impozitul pe profit, fiind de câţiva ani pe pierdere, a adăugat Ponta.

‘Preşedintele Băsescu nu cunoaşte legea – nu erau banii mei pe care mi i-a dat Lukoil, erau taxe, impozite, accize, contribuţii de asigurări sociale, tot ce plăteşte o companie. (…) Preşedintele este extrem de nepregătit pentru o persoană publică. O companie în pierdere nu plăteşte impozit pe profit. Dar o companie, chiar şi pe pierdere, plăteşte absolut toate celelalte taxe şi impozite, mai puţin cei 16% pe profit. Lukoil nu a plătit, şi nu e singura, cei 16% pe profit’, a spus Ponta.

Premierul a subliniat că îşi doreşte ca toţi cei 3.500 de angajaţi ai Lukoil să îşi poată primi salariile.

‘Există instituţii ale acestui stat care trebuie să vadă în orice situaţie şi pentru orice fel de companie care are o încărcătură strategică ce măsuri legale şi constituţionale putem să luăm, dar o companie nu pleacă din ţară că e nervos preşedintele la ora 3. (…) Evident, trebuie să ne gândim la păstrarea locurilor de muncă şi vreau să precizez că nu vorbim de numărul de angajaţi doar de la rafinării, acolo sunt într-adevăr 500, dar la toate celelalte companii de întreţinere, de distribuţie, care sunt toate legate – o rafinărie presupune mai multe activităţi – sunt aproximativ 3.500 de angajaţi care mâine îmi doresc foarte mult să-şi ia salariile, să-şi plătească ratele, întreţinerea şi să îşi desfăşoare o viaţă normală’, a răspuns Victor Ponta întrebat dacă Guvernul are o strategie pentru situaţia în care Lukoil va pleca din România.

El a adăugat că şi dacă ar fi fost vorba de 35 de locuri de muncă ar fi avut acelaşi interes crescut faţă de situaţia acestora.

‘Şi 35 de locuri dacă sunt şi dacă pot fi păstrate, evident că este datoria mea ca prim-ministru, poate voi fi preşedinte, să mă preocupe ce se întâmplă cu cei 35 de oameni, cu cei 350 de oameni sau cu cei 3.500 de oameni. Altfel de ce aş mai fi prim-ministru dacă nu mă interesează locurile de muncă ale oamenilor? Este lucrul cel mai important. (…) Este datoria Guvernului să facem tot ce ţine de noi pentru ca acele locuri să fie salvate şi oamenii care au lucrat şi care nu au nicio vină pentru ce face conducerea unei societăţi să-şi primească salariile’, a subliniat premierul.

Chestionat cu privire la condiţiile în care Guvernul poate prelua rafinăria Lukoil, Victor Ponta a replicat că ‘România este o ţară democratică, care respectă Constituţia’.

‘Vreau să spun foarte clar că toate sunt companii româneşti, indiferent de capitalul pe care îl au. Şi OMV Petrol este o companie românească, chiar dacă are capital majoritar austriac. Toate companiile româneşti care activează pe teritoriul ţării trebuie să respecte obligaţiile legale, să plătească taxe, impozite şi că sper că acest lucru şi tot ceea ce ţine de Guvern se desfăşoară în continuare. Mai departe, dacă există, şi am făcut deja discuţiile statului în aşa fel încât să fim pregătiţi, ameninţări la adresa siguranţei energetice sau unor interese strategice ale României, evident că aceste lucruri ne vor duce la anumite decizii’, a afirmat premierul.

Premierul Victor Ponta a participat joi seară la dezbaterea publică ‘Noul Cod silvic – mai multă pădure, mai mult aer curat pentru români’, care s-a desfăşurat la Parlament.

DailyBusiness
Ucraina elimină limbile rusă și „moldovenească” de pe lista limbilor protejate. Româna își păstrează statutul oficial
Spynews
Noi informații în cazul tinerei care a murit după ce a născut la un spital privat din Constanța. Spitalul, explicații privind documentele medicale
Fanatik.ro
Cum a ajuns scandalul de la baza FCSB să se transforme într-o afacere pentru Gigi Becali: „Acum am aflat și eu de la nepotul meu”
Capital.ro
România a pierdut o voce inconfundabilă. 3 ani dureroși de când marea noastră cântăreață s-a stins. A fost prima și în Top Capital Femei de Succes
Playtech.ro
Moneda din 2001 pe care se cer peste 25.000 de lei acum. Motivul pentru care a ajuns să fie căutată
Adevarul
Ar trebui să ne îngrijoreze înmulțirea șacalilor? „Lumea are impresia că haite masive bântuie și pustiesc”
wowbiz.ro
Ți se rupe sufletul! Marele regret cu care Marinela Chelaru a plecat la cele veșnice
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
El este tânărul care a spulberat o mamă și pe copilul aflat în cărucior, pe o trecere de pietoni din București. Mesajul postat de șofer, chiar înainte de tragedie
Cancan.ro
'Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia 6 copii'. Acuzații dure după moartea Mădălinei din Giurgiu
iamsport.ro
Atac necruțător la adresa lui Mircea Lucescu: ”Stai acasă, plimbă-ți nepoții, du-te în parc, joacă șah! Și-a păstrat comportamentul securistic”
MediaFlux
Val de ninsori în România! Alertă ANM
stirilekanald.ro
"Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia șase copii și uterul soției intact!” - Reacția dură a lui Nicu Ștefănuță după moartea tinerei din Constanța
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025