Un bărbat din Satu Mare, trimis în judecată după ce a împuşcat un tânăr

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea l-au trimis în judecată în stare de arest preventiv pe Florin Ciprian Lenghel, de 34 de ani. Acesta este acuzat că în luna mai a ameninţat un taximetrist cu un pistol, după care a împuşcat un tânăr de 21 de ani.
Filip Stan
10 oct. 2014, 13:38
Un bărbat din Satu Mare, trimis în judecată după ce a împuşcat un tânăr

Potrivit unui comunicat al Parchetului General remis vineri, Florin Ciprian Lenghel va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor, tâlhărie calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, scrie Agerpres.

În noaptea de 2 spre 3 mai, Florin Lenghel a consumat băuturi alcoolice într-un local din Satu Mare, împreună cu alte două persoane, Leonard Gheorghe Stoica (21 de ani) şi Angelo Bogdan (17 ani).

În jurul orei 5 dimineaţa, cei trei au ieşit din local şi s-au urcat într-un taxi. Când autoturismul a ajuns în dreptul unui centru expoziţional de pe o stradă din Satu Mare, Florin Lenghel a scos un pistol şi l-a ameninţat pe taximetrist să lase cheile în contactul maşinii şi să părăsească autoturismul.

Între cei trei rămaşi în maşină a izbucnit o ceartă iar Florin Lenghel l-a împuşcat pe Leonard Gheorghe Stoica, cauzându-i o leziune transfixiantă în zona abdominală. Speriat, Angelo Bogdan a părăsit maşina.

Citeşte şi Agent de pază, împuşcat MORTAL din greşeală de un coleg

Şi Leonard Gheorghe Stoica a încercat să fugă, însă el nu se mai putea deplasa, aşa că s-a aşezat în genunchi şi l-a rugat pe agresor să-i cruţe viaţa, însă Florin Lenghel a mai executat patru focuri de armă, de la mică distanţă, cauzându-i leziuni la umeri şi la abdomen.

Tânărul de 21 de ani a fost abandonat pe marginea drumului, fiind dus ulterior la spital, unde medicii au reuşit să-i salveze viaţa.

Florin Lenghel a urcat apoi la volanul autoturismului, conducând către centrul oraşului Satu Mare. Maşina a fost găsită în după-amiaza aceleiaşi zile, pe malul inundabil al râului Someş, într-o localitate din judeţul Satu Mare.

În după-amiaza zilei de 3 mai, Florin Lenghel a părăsit ţara pentru a se sustrage de la urmărire penală, motiv pentru care a fost dat în urmărire internaţională şi a fost emis un mandat european de arestare.

În data de 16 iulie, el a fost arestat preventiv în Republica Slovenă, fiind predat în 19 septembrie autorităţilor judiciare române.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Satu Mare.

Citeşte şi Cei mai căutaţi infractori din România. Ce acuzaţii grave li se aduc

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT