Un proiectil din cel de-al Doilea Război Mondial, găsit într-o grădină din Slobozia

Un locuitor din comuna Slobozia, judeţul Giurgiu, a sunat la 112 pentru a cere sprijinul autorităţilor după ce a descoperit în grădina lui, în timp ce săpa gropi pentru a planta pomi, un proiectil de calibrul 152 de milimetri.
Iulian Tudor
19 oct. 2014, 12:38
Un proiectil din cel de-al Doilea Război Mondial, găsit într-o grădină din Slobozia

„Proiectilul era din cel de-al Doilea Război Mondial şi era de calibru mai mare, respectiv de 152 de milimetri, mai mult decât dublu decât cele găsite de obicei, care au un calibru de aproximativ 70 de milimetri”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Mădălina Boţăroagă, potrivit Agerpres.

Când a găsit proiectilul, bărbatul a sunat la 112 pentru a cere sprijinul autorităţilor. La faţa locului s-a deplasat o echipă de pirotehnişti care au ridicat proiectilul în vederea asanării.

În ultima săptămână de zile au mai fost găsite opt proiectile în localitatea Băneasa, dar de calibru mai mic. Astfel de proiectile precum cel din grădina localnicului din Slobozia sunt găsite mai rar, acesta fiind singurul de acest fel semnalat de la începutul anului şi până acum.

CITEŞTE ŞI: Descoperire UIMITOARE a unui adolescent în curtea bunicilor. Ce a făcut apoi le-a pus tuturor viaţa în pericol

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Anghel Iordănescu, ținta principală a comuniștilor după fuga celui mai bun fotbalist român în străinătate. Dezvăluiri din Dosarele Securității
Capital.ro
Elena Udrea e cea mai fericită mamă: Felicitări, iubita mea, Eva! Sunt atât mândra de tine!
Playtech.ro
De ce devin tot mai scumpe apartamentele mici din România. Schimbarea observată de dezvoltatori
Adevarul
Cum ar putea obține România până la 7 miliarde de euro pe an pentru pensii și salarii. Planul ascuns care aruncă în aer vechile sloganuri politice
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Mai mulți fotbaliști ai Stelei au ajuns la carceră la ordinul ministrului: ”E groasă acolo, nu e bine!”
MediaFlux
Biblia și ”Planul Divin”, secretele lui Donald Trump. Nouă ore de rugăciuni pentru strategia militară a SUA
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi