Sindicaliştii RomaniaFilm protestează din cauza degradării cinematografelor de stat VIDEO

Membrii Sindicatului Liber Româniafilm se află, de luni, pe perioadă nedeterminată, în cinematograful Bucureşti din Capitală, ca să atragă atenţia asupra situaţiei "dezastruoase" în care se află cinematografele de stat din ţară.
Iulian Tudor
20 oct. 2014, 07:50
Sindicaliştii RomaniaFilm protestează din cauza degradării cinematografelor de stat VIDEO

Începând cu data de luni, 20 octombrie 2014, membrii Sindicatului Liber Româniafilm se vor afla, pe perioadă nedeterminată, în interiorul cinematografului Bucureşti din Bucureşti, aflat pe bulevardul Regina Elisabeta. Menţionăm că a fost ales cinematograful Bucureşti, datorită stării de degradare majoră în care se află, acesta devenind şi obiectul demarării campaniei naţionale „Iubeşti cinema Bucureşti!” „, se arată în comunicatul emis de Sindicatul Liber Româniafilm.

Marţi, 21 octombrie, la ora 12.00, liderii sindicali vor organiza, la Cinematograful Patria, o conferinţă de presă la care i-au invitat pe: premierul Victor Ponta (ministrul interimar al Culturii), pe foştii miniştri de resort Kelemen Hunor, Gigel Sorinel Ştirbu, Mircea Diaconu, Puiu Haşotti, Theodor Paleologu, Adrian Iorgulescu, pe Marius Iuraşcu (actualul director general al RADEF Româniafilm), precum şi preşedinţii şi membrii Comisiilor de Cultură din Camera Deputaţilor şi Senat, actori, regizori, producători şi alte personalităţi din lumea filmului.

Vor fi prezentate acte doveditoare referitoare la cei care se fac vinovaţi, de-a lungul vremii, de situaţia dezastruoasă a sălilor şi grădinilor de cinema aflate în proprietatea statului şi administrate de Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor – RADEF Româniafilm. (…) Pentru conformitate, prin acest mod de manifestare, membrii Sindicatului Liber Româniafilm anunţă începerea protestelor publice împotriva tuturor celor care se fac vinovaţi de lunga perioadă în care sălile şi grădinile de cinematograf din România au fost date uitării şi lăsate în paragină, proteste care vor culmina, ca şi în alte situaţii, cu greva foamei pe perioadă nelimitată, până la rezolvarea acestei situaţii„, potrivit aceluiaşi comunicat.

CITEŞTE ŞI: Investiţii de fiţe la polul sărăciei. Jacuzzi şi cinema 3D, în Bârlad

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ce este sincopa cardiacă, afecțiunea lui Mircea Lucescu din cantonamentul naționalei. Simptome, cauze și ce e vital să faci când ți se face rău. Sfatul medicului specialist pentru Fanatik
Capital.ro
Doliu în sportul românesc. România a pierdut un fost jucător şi antrenor. A câştigat de 8 ori campionatul cu Steaua
Playtech.ro
Țara care impune restricții la energie timp de o lună. Magazinele și restaurantele se închid mai devreme
Adevarul
Putin clădește „Noua Rusie” în Ucraina ocupată: cum a integrat teritoriile anexate în economia rusă
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român i-a luat viața prietenului său moldovean într-un mod crunt, după o ceartă aprinsă. Victima de 37 de ani a fost găsită cu picioarele rupte
iamsport.ro
A fost în TOP 30 tineri din Europa. Românul care a făcut furori la 20 de ani, în străinătate: 'Pentru ei, a fost cea mai mare sumă de transfer'
MediaFlux
Efectul invizibil al sextilului Saturn–Pluto. Ce se întâmplă când are loc acest fenomen astrologic
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj